Vestea neașteptată primită de prințul Philip după accidentului pe care l-a provocat
Ducele de Edinburgh, în vârstă de 97 de ani, a scăpat teafăr din accidentul produs pe 17 ianuarie, când automobilul Land Rover pe care îl conducea a ieşit de pe carosabil, intrând în coliziune cu un alt autovehicul şi răsturnându-se pe o parte, în apropierea reşedinţei regale de la Sandringham, estul Angliei.
Şoferiţa celuilalt automobil, o femeie de 28 de ani, s-a rănit la genunchi, iar pasagera, în vârstă de 45 de ani, s-a ales cu fractură la încheietura unei mâini. În maşină se afla şi un bebeluş de 9 luni.
Accidentul a declanşat o dezbatere în Marea Britanie legată de faptul dacă Philip ar mai trebui să şofeze la vârsta sa.
Prinţul a primit un avertisment din partea poliţiei pentru că a condus fără centură de siguranţă la două zile după accident, iar la începutul acestei luni şi-a predat în mod voluntar carnetul de şofer.
”Am luat în considerare toate circumstanţele cazului, inclusiv gradul de vinovăţie, vârsta conducătorului auto şi faptul că şi-a predat ulterior carnetul de şofer”, a informat joi Serviciul Procurorului Coroanei. ”Am decis că nu ar fi în interesul public să declanşăm urmărirea în justiţie”, adaugă comunicatul.
Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică în 2017, chiar dacă mai apare ocazional alături de regină la evenimente oficiale.
În Marea Britanie nu este stabilită prin lege o vârstă de la care şoferii nu mai dreptul să conducă, dar cei trecuţi de 70 de ani trebuie să-şi reînnoiască din trei în trei ani carnetul.
În 2016, prinţul Philip a condus automobilul care i-a transportat pe preşedintele american Barack Obama şi pe soţia acestuia, Michelle, la dejunul de la castelul Windsor, cu prilejul vizitei de stat în Marea Britanie.
”Trebuie să spun că nu am mai avut până acum ca şofer un duce de Edinburgh, dar pot afirma că a fost o călătorie foarte lină”, a remarcat ulterior Obama.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!