Vagoanele unui tren din India, cu 1000 de pasageri, s-au desprins şi au mers 12 km în sens invers
Galerie foto
Un număr de 22 de vagoane ale unui tren aglomerat din India, s-au desprins de locomotivă şi s-au deplasat 12 kilometri în sens invers înainte de a fi oprite, a indicat duminică Ministerului Căilor Ferate, citat de AFP.
"S-ar fi putut întâmpla ceva îngrozitor, dar acest lucru a fost împiedicat de personalul vigilent", a declarat JP Mishra, purtătorul de cuvânt al companiei de căi ferate.
"Toată lumea este înspăimântată şi şocată", a dezvăluit el adăugând că în urma acestui incident niciun pasager nu a fost rănit.
Sâmbătă seara, vagoanele în care se aflau circa o mie de pasageri au parcurs o distanţă de 12 kilometri în sens invers, înainte de a fi oprite cu ajutorul unor cu blocuri de piatră amplasate pe şine.
Incidentul a avut loc în localitatea Titlagarh din statul Odisha (est).
Şapte angajaţi ai companiei feroviare, care au încălcat regulamentul de procedură, au fost suspendaţi din funcţie şi a fost deschisă o anchetă pentru a se elucida motivul pentru care vagoanele s-au desprins de locomotivă.
Sursa: Pro TV
Etichete: tren , locomotiva , india , vagoane , cai ferate
Dată publicare: 08-04-2018 16:42