Vaccinarea anti-Covid devine obligatorie în Franța și Grecia pentru angajații din domeniul sanitar
Decizia a fost luată în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit EFE şi Reuters.
Şeful guvernului de la Atena a subliniat că doar persoanele vaccinate pot beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii, într-un efort al autorităţilor de a obţine imunitatea de grup până în toamnă.
Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie.
Mitsotakis a anunţat de asemenea noi restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Astfel, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise.
După Grecia, şi Franţa anunţă vaccinarea obligatorie pentru personalul medicalPreședintele francez Emmanuel Macron a anunţat că vaccinarea personalului medical devine obligatorie, conform News.ro.
"Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care vor fi în contact cu persoane fragile", a anunţat Macron, care a avertizat că din "15 septembrie vor fi efectuate controale şi se vor lua măsuri".
"Avem un mare avantaj: vaccinul. Acesta ne protejează contra variantei delta. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările. Începe o nouă cursă de viteză", a adăugat Macron.