FOTO. Un val de de căldură neobișnuit a cuprins Asia. Decese provocate de temperaturile record
Galerie foto
În China, au fost înregistrate temperaturi record pentru luna aprilie în mai multe localităţi, inclusiv în Chengdu, Zhejiang, Nanjing, Hangzhou şi în alte zone din regiunea deltei râului Yangtze.
Temperaturi neobişnuit de ridicate au fost, de asemenea, raportate în sud-estul Asiei în ultimele zile, inclusiv în Luang Prabang, Laos, unde au fost 42,7 grade Celsius în această săptămână, cea mai ridicată temperatură înregistrată din istoria sa, potrivit lui Maximiliano Herrera, climatolog şi istoric meteo, care spune că este vorba de "cel mai rău val de căldură din aprilie din istoria Asiei". De asemenea, sâmbătă, la Vientiane s-au înregistrat 41,4 grade Celsius, fiind cea mai caldă zi din istorie pentru capitala Laosului.
În Thailanda, o staţie de monitorizare din Tak, în nord-vestul ţării, a înregistrat sâmbătă 45,4 grade Celsius, depăşind precedentul maxim de 44,6C atins în Mae Hong Son la 28 aprilie 2016. Totuşi, recordul nu a fost inclus în statisticile oficiale ale guvernului, care au raportat o temperatură de 44,6C la Tak, porivit News.ro.
În Bangladesh, o ţară aflată în prima linie a crizei climatice, temperaturile au depăşit sâmbătă 40 de grade Celsius în capitala Dhaka, fiind cea mai călduroasă zi din ultimii 58 de ani şi provocând topirea asfaltului. Un oficial de la Ministerul Mediului, Pădurilor şi Schimbărilor Climatice a declarat că, în cazul în care căldura nu va scădea, va fi declarată stare de urgenţă în anumite zone.
În ultimii ani, India a devenit deosebit de vulnerabilă la căldurile extreme, iar experţii se tem că anul acesta ar putea fi şi mai rău. Valul de căldură din aprilie a afectat unele state indiene, iar săptămâna aceasta departamentul de meteorologie a emis o avertizare portocalie de caniculă severă în unele părţi din Bihar, Jharkhand, Odisha, Andhra Pradesh şi Bengalul de Vest, toate state cu o proporţie mare de muncitori şi lucrători în mediul rural, care sunt nevoiţi să lucreze afară chiar şi atunci când temperaturile şi umiditatea cresc.
Şase oraşe din nordul şi estul Indiei au înregistrat marţi temperaturi de peste 44 de grade Celsius, în timp ce în capitala Delhi s-au înregistrat 40,4 grade Celsius. Se aşteaptă ca valul de căldură să continue cel puţin până vineri. Iar după caniculă ar putea urma furtuni violente, avertizează meteorologii.
Temperaturile ridicate din India au dus la închiderea şcolilor în unele state, în timp ce 13 persoane au murit şi alte opt au primit îngrijiri medicale din cauza insolaţiei după un eveniment care a avut loc în aer liber în statul Maharashtra.
Ministrul şef al Bengalului de Vest, Mamata Banerjee, a închis toate şcolile din stat în această săptămână din cauza îngrijorărilor legate de căldura puternică şi a îndemnat instituţiile de învăţământ privat să ia aceleaşi măsuri. Copiii au avut probleme de sănătate, cum ar fi dureri de cap, din cauza căldurii, a declarat ea, potrivit presei locale. De asemenea, şcolile au fost închise în această săptămână în Tripura şi Odisha, în timp ce în Delhi şcolile nu vor mai organiza adunări după-amiaza.
Vremea neobişnuit de caldă a determinat avertismente de sănătate şi în Thailanda, unde autorităţile au avertizat cu privire la riscul de insolaţie, în special pentru persoanele care fac exerciţii fizice sau lucrează ore îndelungate în aer liber, cum ar fi muncitorii din construcţii şi fermierii. Există temeri că temperaturile ridicate ar putea continua în Thailanda şi după lunile obişnuite de vară, provocând secetă şi posibile pierderi de recolte.
"Sute de staţii din peste 12 de ţări înregistrează recorduri", a declarat Herrera. Printre acestea se numără Kalewa, în nord-vestul Myanmarului, care a atins 44 de grade Celsius, un record pentru luna aprilie, şi Son La, în nord-vestul Vietnamului, care a atins 38 grade Celsius, un record pentru orice lună.
Temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius şi în Japonia. La Minamata, în prefectura Kumamoto, termometrul a indicat 30,2 grade Celsius, un record pentru luna aprilie în această zonă.
Temperaturi extreme, neobişnuite pentru această lună, au fost înregistrate şi în Asia Centrală, inclusiv în Kazahstan, unde la Taraz s-au înregistrat 33,6 grade Celsius, un record pentru luna aprilie, precum şi în Turkmenistan şi Uzbekistan.