Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un turist riscă să facă închisoare în Thailanda pentru că nu i-a plăcut un sejur

Un cetăţean american este vizat de proceduri judiciare în Thailanda, din cauză că a postat un comentariu negativ, pe site-ul Tripadvisor, cu privire la un complex turistic, care a depus plângere, au anunţat sâmbătă autorităţile.

 

În cazul în care este găsit vinovat, Wesley Barnes, în vârstă de 37 de ani, din Arkansas, un rezident în Thailanda, unde lucrează ca profesor de engleză, riscă până la doi ani de închisoare.

În pofida epidemiei Covid-19, care a afectat dur turismul, thailandezii şi străini continuă să frecventeze staţiuni balneare - aproape goale -, inclusiv pe Insula Koh Chang, celebră prin plajele şi apele sale turcoaz.

Într-un sejur recent la complexul Sea View Resort, situat pe această insulă, Wesley Barnes a fost extrem de dezamăgit şi şi-a făcut opinia cunoscută pe Tripadvisor.

Citește și
Un turist a distrus o statuie dintr-un muzeu italian
A vrut să aibă o amintire frumoasă, dar a distrus o statuie dintr-un muzeu. Ce s-a întâmplat

 

Riscă 2 ani de închisoare și amendă de 6.300 de dolari

 

Într-un comentariu, el acuză că personalul este ”neprietenos” şi acţionează ”ca şi cum nu ar vrea pe nimeni” în complex.

Conducerea complexului a depus plângere împotriva sa cu privire la acest comentariu, a declarat pentru AFP colonelul Thanapon Taemsara de la Poliţia din Koh Chang.

Wesley Barnes a fost arestat pentru o scurtă perioadă de timp şi apoi eliberat pe cauţiune.

Legea thailandeză cu privire la defăimare prevede până la doi ani de închisoare şi o amendă în valoare de 6.300 de dolari.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult