Un tânăr de 17 ani a fost atacat de un rechin lung de 5 metri. Adolescentul a supraviețuit, deși a fost sfâșiat de picioare
Imediat după ce prădătorul a lansat atacul, prietenul lui Luke, Conner Shirley, a intrat în acțiune.
"Conner a fost cel care m-a ajutat să urc pe o stâncă și apoi m-a cărat 2 kilometri de-a lungul stâncilor până la mașină și m-a condus la spital", a spus Luke.
"Îi datorez viața. Aseară, eram întins în pat și mă gândeam cât de norocos sunt să mai fiu aici", a adăugat acesta.
Conner a dezvăluit că și-a folosit cureaua de scufundare pe post de garou pentru a-i opri sângerarea lui Luke, care suferise trei răni la nivelul picioarelor.
El a declarat, pentru ABC, că a împușcat un pește în timp ce se afla la o adâncime de 10 metri, iar acest lucru a atras rechinul.
Luke a încercat să urce repede la sufrafață, însă prădătorul l-a mușcat de picioare.
De pe patul de spital, tânărul a spus că știa foarte bine care sunt riscurile scufundărilor și că nu este supărat pe rechin.
"Este mai mult vina mea decât a rechinului", a afirmat Luke.
În ciuda faptului că a fost la un pas de moarte, el a mărturisit că își dorește să intre înapoi în apă după ce se va videca.
La rândul său, tatăl lui Luke, Lloyd Pascoe, a declarat că este mândru de rezistența arătată de fiul său și de modul rapid în care a acționat Conner.