Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr de 14 ani a furat mașina bunicii sale și a condus 260 de km ca să își viziteze iubita

Un adolescent de 14 ani a străbătut o distanţă de 260 de kilometri, conducând pe două autostrăzi din centrul Germaniei pe timp de noapte, până când a fost oprit joi dimineaţă de Poliţia germană, informează DPA.

Agenții au fost alertați de angajaţii unei benzinării, unde băiatul oprise pentru alimentarea cu carburant a automobilului, informează DPA.

Tânărul a plecat cu maşina bunicii sale din Gehrden, o localitate din landul Saxonia Inferioară, a precizat Poliţia locală. Apoi, adolescentul a condus până în oraşul Alsfeld, aflat în landul învecinat Hessa, unde a remarcat că urma să rămână în curând fără carburant, potrivit oficialilor germani, potrivit Agerpres.

S-a oprit pentru alimentare la o benzinărie de pe o autostradă, ai cărei angajaţi au contactat Poliţia după ce au devenit suspicioşi în momentul în care tânărul a plătit pentru carburant.

Băiatul le-a spus poliţiştilor că dorea să îşi viziteze iubita din Frankfurt, un oraş aflat tot în landul Hessa. Mama lui nu a fost foarte impresionată atunci când a venit să îşi ridice fiul de la secţia de Poliţie.

Citește și
trafic
Manevră periculoasă filmată pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din țară

Băiatul riscă să fie pus sub acuzare pentru conducerea automobilului fără a deţine un permis valid.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult