Un tânăr, condamnat la 18 luni de închisoare, după ce ameninţă cu moartea un profesor din Nisa
Judecat imediat, vineri, incupatul s-a apărat, potrivit rezumatului audierii, publicat de către cotidianul Nice-Matin, spunând că a fost o ”glumă”, cu scopul de a atrage atenţia unei liceene.
Acest tânăr, laureat al unui Bacalaureat profesional şi care a ieşit din sistemul şcolar, a aflat de pe o reţea de socializare despre un incident care s-a desfăşurat la o clasă a profesorului respectiv.
Profesorul, în vârstă de 30 de ani, le cerea explicaţii unora dintre elevii săi, pe care-i suspecta că au trişat la o probă de simulare a Bacalaureatului.
Inculpatul a reuşit să-şi procure adresa contului privat al profesorului, pe altă reţea de socializare, pentru a-l ameninţa cu o moarte asemănătoare celei a lui Samuel Paty, ucis de către un tânăr după ce le-a arătat elevilor săi caricaturi ale profetului Mahomed ale Charlie Hebdo, la cursuri despre libertatea de exprimare.
”Clientul meu a trăit două săptămâni dificile”, declară avocatul părţii civile, Julien Darras.
Acest profesor a fost nevoit să-şi întrerupă cursurile şi să-şi îndepărteze numele de pe cutia poştală până ce poliţia l-a identificat pe autorul ameninţărilor.
Condamnatul, care nu avea cazier judiciar, risca până la şapte ani de închisoare pentru apologia publică a unor fapte teroriste printr-un mijloc online şi ameninţări cu moartea.
El are termen zece zile să facă apel împotriva condamnării şi mandatului de încarcerare imediată.
În urma unui atentat care a vizat credincioşi de la o bazilică din Nisa, la 29 octombrie, peste 20 de anchete cu privire la apologia terorismului au fost lansate de către Parchetul din Nisa, a anunţat procurorul Republicii Xavier Bonhomme.
Sursa: News.ro
Etichete: inchisoare , profesor , Nisa , amenintari cu moartea
Dată publicare: 28-11-2020 16:10