Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un român a devenit erou în Italia. Bărbatul a salvat doi copii de la înec

Românul Sorin Ursuț, 48 de ani, a devenit cetățean de onoare al localității Cornate d’Adda, Lombardia, după ce a salvat doi copii de la încec.

În luna iunie 2020, în timp ce se afla la pescuit, bărbatul a salvat de la înec o fetiță de 9 ani, informează rotalianul.com.

„Era ora 17:00, nu prea aveam chef, dar un prieten de-al meu a insistat să mergem la pescuit și până la urmă am cedat”, și-a amintit românul.

„M-am aruncat în apă imediat ce am văzut că fetița a căzut. Singurul meu gând era să ajung la ea și să o salvez. Am văzut-o cum dădea din mâini și cum a dispărut sub apă”, a spus bărbatul.

Același gest l-a făcut și tatăl fetiței, dar acesta a fost luat de curenți și nu a mai putut fi salvat.

Citește și
roma, italia
Italia deschide sezonul turistic în iunie. Turiștii trebuie să prezinte un certificat de vaccinare

„Îl vedeam și pe el, era la trei metri de mal, speram să se salveze, în schimb nu a reușit. Totul s-a întâmplat în câteva secunde”, a mai povestit românul.

În anul 2010, Sorin Ursuț a trăit o întâmplare identică. Atunci, el a salvat de la înec un copil de 10 ani, dar și pe tatăl acestuia.

Numit de autoritățile italiene „îngerul râului Adda”, Sorin Ursuț a fost premiat cu Airone d’oro, distincție oferită de Primăria din Cornate cetățenilor cu merite deosebite în comunitate.

„Nu sunt un erou, cred că oricine în locul meu ar fi făcut la fel”, a declarat Sorin Ursuț, cel care trăiește în Italia de 20 de ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult