Un popular scriitor polonez riscă 3 ani de închisoare pentru că l-a jignit pe preşedintele Duda
Într-un mesaj publicat în luna neoimrbie pe reţeaua de socializare, Zulczyk l-a numit „cretin” pe Duda, pentru că nu înţelege procesul electoral din Statele Unite.
În Polonia, insultarea liderilor de stat şi a religiei este o infracţiune penală.
După ce presa americană a anunţat victoria lui Joe Biden în alegeri, pe 7 noiembrie, preşedintele Duda a scris pe Twitter: „Felicitări lui Joe Biden pentru o campanie prezidenţială de succes. În timp ce aşteptăm nominalizarea Colegiului Electorilor, Polonia este hotărâtă să întreţină parteneriatul strategic la nivel înalt şi de calitate cu SUA pentru o alianţă şi mai puternică”.
Referindu-se la acest mesaj, Zulczyk a scris pe Facebook că a studiat politica SUA cu interes şi că nu a auzit vreodată de „nominalizarea Colegiului Electorilor”.
„Joe Biden este al 46-lea preşedinte al SUA. Andrzej Duda e un cretin”, a scris el.
Procurorii au spus că acest text a fost „ofensator” şi „inacceptabil”. Zulczyk a transmis că a aflat din presă despre acuzaţia adusă lui. Autor popular în Polonia, romanul din 2014 al lui Zulczyk, „Blinded by the Lights”, a fost adaptat în serial de HBO Europe.
În Polonia sunt în vigoare 9 legi referitoare la insultă, inclusiv una care face referire la simbolurile de stat, şi toate prevăd posibile pedepse cu închisoarea. Există riscul de a fi condamnat nu doar pentru insultarea steagului polonez, ci şi a celor străine.