Un polițist a fost luat ostatic de un bărbat înarmat cu o grenadă în Ucraina
Informațiile au fost confirmate de Ministerul ucrainean de Interne, citat de DPA, Unian şi Interfax-Ukraina.
Incidentul, în fața unui Tribunal din Poltava
Incidentul de joi s-a produs în timp ce forţele de ordine au încercat să-l aresteze pe individul respectiv chiar în faţa tribunalului din Poltava, suspectându-l de furtul unei maşini.
Suspectul a scos o grenadă şi a ameninţat că îl va omorî pe unul dintre poliţişti, a indicat ministrul de interne adjunct Anton Gheraşcenko într-o postare pe pagina sa de Facebook.
După negocieri, bărbatul l-a schimbat pe poliţist cu un colonel de poliţie şi a plecat împreună cu acesta într-o maşina pusă la dispoziţie de poliţie.
Operațiunea specială ”Tunetul”
"Negocieri sunt în curs pentru a forţa atacatorul să se predea poliţiei fără să se rănească pe el sau pe alţii", a spus Gheraşcenko, adăugând că poliţia ucraineană a lansat operaţiunea specială "Grom" ("Tunetul").
Potrivit presei ucrainene, în prezent bărbatul se îndreaptă spre Kiev, iar colonelul luat ostatic se numeşte Volodimir Şein şi este şeful Direcţiei poliţiei penale din regiunea Poltava.
Conform Unian, agresorul are o singură revendicare: să nu fie urmărit penal.
A doua luare de ostatici în trei zile
Este a doua luare de ostatici în Ucraina în decurs de trei zile. Marţi, un bărbat înarmat a luat ostatice 13 persoane într-un autobuz pe care le-a ţinut în captivitate ore în şir.
Luarea de ostatici s-a încheiat după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit la telefon cu atacatorul şi a dat curs uneia dintre revendicările acestuia de a posta pe reţelele sociale un documentar care pleda pentru drepturile animalelor.