Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un oficial nord-coreean despre care se credea că a fost executat a reapărut brusc

Răsturnare de situţie în cazul lui Kim Yong Chol, oficialul de la Phenian care ar fi negociat cu Statele Unite şi despre care se spunea că a fost executat

Un înalt responsabil nord-coreean căzut în dizgraţie, potrivit presei de la Seul, după eşecul summitului americano-nord-coreean de la Hanoi şi-a făcut apariţia alături de liderul Kim Jong Un, a informat luni presa oficială de la Phenian, relatează AFP.

Kim Yong Chol, înalt responsabil al partidului unic la putere şi omolog nord-coreean al secretarul de stat american, Mike Pompeo, în discuţiile privind programul nuclear, fusese executat trimis într-un lagăr de muncă, după eşecul summitului organizat în februarie la Hanoi, potrivit jurnalului sud-coreean Chosun Ilbo.

 

Oficialul "executat" a apărut lângă Kim Jong Un

 

Citește și
militar coreea de nord
Al doilea om în stat din Coreea de Nord ar fi fost executat la ordinul lui Kim Jong-un

Duminică seară însă Kim Yong Chol s-a aflat printre principalii conducători ai ţării - Kim Jong Un, soţia acestuia, Ri Sol Ju, şi alţi înalţi demnitari ai partidului la putere şi ofiţeri de rang înalt - cu ocazia unui eveniment artistic, a transmis agenţia oficială nord-coreeană KCNA.

Comisia parlamentului sud-coreean pentru serviciile de informaţii a anunţat în aprilie că Kim Yong Chol a fost înlăturat pentru modul în care a gestionat summitul de la Hanoi, cu toate că fusese numit recent în cadrul Comisiei de Afaceri de Stat, organism conducător în fruntea căruia se află Kim Jong Un.

La 31 mai, cotidianul sud-coreean Chosun Ilbo a informat că, urmare a eşecului summitului dintre Kim Jong Un şi Donald Trump, Kim Hyok Chol, emisar al Phenianului în SUA şi implicat în negocierile la nivelul grupurilor de lucru pentru pregătirea întâlnirii la vârf de la Hanoi, a fost executat la aeroportul Mirim, în luna martie, împreună cu patru oficiali ai ministerului de externe, menţionând că aceştia au fost acuzaţi de spionaj în favoarea Statelor Unite.

Kim Hyok Chol a fost omologul în negocieri al reprezentantului special al SUA pentru Coreea de Nord Stephen Biegun înaintea summitului de la Hanoi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult