Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un nou record de temperatură, pe Terra. Locul unde termometrul a arătat -69,6 grade Celsius

Un nou record de ger în emisfera nordică a fost înregistrat în data de 22 decembrie 1991, potrivit unor măsurători făcute în prezent de Institutul Danez de Meteorologie (DMI).

Astfel, pe data de 22 decembrie 1991 în Groenlanda s-a înregistrat o temperatură de -69,6 grade Celsius, de către o staţie de măsurare care nu aparţine reţelei obişnuite de staţii meteorologice. Ea a fost semnalată de "detectivii climatici" înainte de a fi confirmată de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), de unde şi publicarea sa târzie, scrie AFP.

"Recordul a fost înregistrat la o altitudine de 3.105 de metri, în apropierea vârfului topografic al calotei glaciare, la o staţie de măsurare automată numită Klinck", a declarat DMI într-un comunicat.

"Au existat multe recorduri de căldură în ultimul deceniu şi este important să recunoaştem extremele. Posibilitatea de a obţine un nou record de frig se diminuează, dar nu pot spune că nu îl vom mai înregistra vreodată", a declarat pentru AFP climatologul DMI, John Cappelen.

Anterior, recordul în emisfera nordică era de -67,8 grade Celsius şi fusese înregistrat în Rusia de două ori, în 1892 şi 1933.

Citește și
Urmele incendiilor din Califonia
Incendii în California. Recorduri de temperatură, evacuări şi stare de urgenţă

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în lume este de -89,2 grade Celsius, în Antarctica, la baza rusească Vostok, pe 21 iulie 1983.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult