Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un nou prag, depășit. Peste 11 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus pe tot globul

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 531.789 de morţi în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică, la orele 19.00 GMT.

Peste 11.343.890 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 5.906.500 sunt considerate vindecate în prezent transmite Agerpres.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 4.205 decese noi şi 182.459 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.091 de morţi noi, India (613) şi Mexic (523).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 129.718 decese pentru 2.852.807 cazuri. Cel puţin 894.325 de persoane au fost declarate vindecate.

Citește și
sali de cinema
Superproducțiile de la Hollywood așteaptă redeschiderea sălilor de cinema: „Așa va rămâne pentru viitorul previzibil”

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 64.265 de morţi pentru 1.577.004 cazuri, Regatul Unit cu 44.220 de morţi (285.416 cazuri), Italia cu 34.861 de morţi (241.611 cazuri) şi Mexic cu 30.366 de morţi (252.165 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (65), Spania (61), Italia (58) şi Suedia (54).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a raportat oficial 83.553 de cazuri (opt cazuri noi de sâmbătă până duminică), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.516 vindecări.

Europa totaliza duminică, la orele 19.00 GMT, 199.310 decese pentru 2.725.090 de cazuri, SUA şi Canada 138.446 de decese (2.958.343 de cazuri), America Latină şi Caraibe 126.861 de decese (2.876.303 cazuri), Asia 37.904 decese (1.472.426 de cazuri), Orientul Mijlociu 17.833 de decese (825.224 de cazuri), Africa 11.302 decese (476.535 de cazuri) şi Oceania 133 de decese (9.972 de cazuri).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult