Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un Mercedes cu numere de România, văzut lânga casa fostului spion rus Serghei Skripal

Un Mercedes cu numere de România a fost văzut de martori de mai multe ori în apropiere de casa fostului spion rus - Serghei Skripal, în Salisbury, relatează Daily Mail.

Poliția britanică investighează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Salisbury unde Skripal, fost agent dublu rus, şi fiica sa Iulia au fost ţinta unui atac cu substanţa otrăvitoare Novichok în martie. De atunci, cei doi şi-au revenit.

Potrivit imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere de la un service auto o mașina marca Mercedes cu număr de România a fost văzută de mai multe ori în apropiere de casa lui Serghei Skripal. Potrivit localnicilor, mașina de culoare închisă a fost văzută în zonă de 4 ori cu o săptămână înainte de atac. În ea s-ar fi aflat și o femeie.

”Mașina avea numere de România și se aflau patru oameni în ea. Sunt imagini CCTV. A plătit cu cardul de credit”, a spus o localnică în cadrul unei ședințe publice la care a participat și detectivul care conduce ancheta - Kath Barnes. Aceasta a spus că nu poate să comenteze aceste informații în mod oficial.

Una dintre teroriile poliției, avansate de presa britanică, este că neurotoxina a fost aplicată pe clanța ușii locuinței lui Serghei Skripal. Cei doi ar fi reușit să supraviețuiască atacului cu agentul neurotoxic datorită ploii care a spălat substanța de pe clanță.

Anchetatorii britanici cred că mai multe recipiente cu Novichok sunt ascunse în Salisbury și că cel puțin două echipe de asasini plătiți ar fi responsabile în cele două cazuri, potrivit presei britanice.

Un prim grup a sosit în Marea Britanie cu un transport al agentului neorotoxic, doar cu câteva săptămâni înainte ca Serghei Skripal și fiica sa să fie otrăviți.

În urma celei de-a doua misiuni, atacul cu agentul chimic a făcut și o victimă. Este vorba despre Dawn Sturgess care a intrat în contact cu substanța îmbuteliată într-o sticluță de parfum.

Dawn a murit, după ce iubitul său a găsit sticluța despre care a crezut că este parfum exotic și a vrut să-i facă o surpriză. Oficialii sunt de părere că asasinii au ascuns agentul în sticluța de parfum pentru a fi introdus mai ușor în Marea Britanie.

Informațiile înaintate de presa britanică în urmă cu o săptămână potrivit cărora mai mulți suspecți ruși implicați în acest caz ar fi fost identificați și că au fugit din Marea Britanie nu a fost fost confirmate oficial.

Londra a atribuit Moscovei responsabilitatea pentru otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, cu toate că Rusia a negat orice implicare. Cazul a declanşat o gravă criză diplomatică între Kremlin şi Occident şi un val de expulzări reciproce de diplomaţi.

Potrivit agenţiei de presă britanice Press Association, poliţia britanică a identificat suspecţii acestei otrăviri şi ei ar fi ruşi. Poliţia însă nu a confirmat oficial această informaţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult