Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un medic nigerian, care s-a angajat în Irlanda cu o diplomă obținută în România, acuzat că nu știe să pună o branulă

Un medic fără experiență a fost angajat la o maternitate din orașul irlanez Limerik. La scurt timp, conducerea unității sanitare a ajuns la concluzia că acesta nu deține nici măcar conoștințe medicale de bază, conform independent.ie.

Medicul Francis Megwa a fost angajat al maternității din orașul Limerik între 9 iulie și 14 august 2018. În această perioadă, bărbatul, care este originar din Nigeria, i-a șocat pe șefii săi.

Individul nu a fost în stare să arate că are competențe în ceea ce privește obținerea și analizarea istoricelor medicale.

De asemenea, Megwa ar fi arătat o lipsă de înțelegere cu privire la stabilirea unor diagnostice în baza tiparului de simptome.

În plus, el nu ar fi putut să prescrie medicamente utilizate în mod obișnuit în obstetrică și ginecologie și nu ar fost capabilă să pună o branulă.

Citește și
Cătușe
177 de ani de închisoare pentru ucigașii unui proxenet român din Irlanda

În acest context, directorul maternității, dr. Gerard Burke a pus la îndoială faptul că Megwa a absolvit medicina. El a decis desciderea unei anchete interne față de medicul nigerian.

 

Nu a fost acreditat nici în România, nici în Nigeria

 

Un reprezentant al Consiliului Medical a anunțat comitetul de anchetă că Francis Megwa și-a obținut calificarea în 2015, de la o universitate din România.

Acesta a precizat că nigerianul a fost, pentru o perioadă de patru luni, stagiar într-un spital privat din țara noastră. Apoi, pentru două luni, Megwa a fost voluntar într-un spital de urgență din București.

După o pauză de peste un an, africanul a deținut un post de observator într-un spital din Scoția.

Cu toate acestea, el nu a avut niciodată un loc de muncă plătit ca medic calificat.

Comitetul de anchetează a descoperit că Megwa nu era acreditat nici în România, dar nici în Nigeria. Cu toate acestea, el a fost înscris în registrul general din Irlanda în octombrie 2017.

"Cunoștințele lui erau mai puține decât întâlnisem vreodată. A absolvit o facultate de medicină din România, dar nu era înregistrat în România și nici nu era înregistrat ca medic în Nigeria, unde era cetățean. El a fost refuzat pentru înregistrare în Marea Britanie, care încă făcea parte din Uniunea Europeană la acea vreme", a afirmat dr. Burke.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult