Un hotel oferă clienților camere cu 1 dolar pe noapte. Ce trebuie să facă în schimb
După ce un vlogger britanic cazat la hotelul său a transmis întreaga experiență pe YouTube, Tetsuya Inoue, de 27 de ani, spune că a realizat că aceasta ar putea fi o metodă de a crește vizibilitatea hotelului său, potrivit CNN.
Astfel, acesta a amenajat o cameră pe care le-o oferă clienților la prețul de doar 100 de yeni, echivalentul a un dolar, iar aceștia trebuie să accepte o singură condiție: șederea lor să fie transmisă LIVE pe canalul său de YouTube.
Inoue a explicat că oamenii sunt filmați doar în cameră și nu există vreun dispozitiv de înregistrare la toaletă sau pe holuri. De asemenea, acesta spune că transmisiunea este doar video, ceea ce înseamnă că nu sunt înregistrate și conversațiile clienților.
"Căutam un model nou de business. Hotelul nostru este ieftin, așa că avem nevoie de valoare adăugată, ceva special despre care toată lumea va vorbi", a declarat el.
Mulți dintre clienții hotelului sunt încântați de idee, mai ales că prețul îi ajută să economisească destul de mulți bani.
"Pe tinerii din ziua de azi nu prea îi interesează intimitatea. Mulți dintre ei nu sunt deranjați că vor fi filmați pentru o zi", a declarat el.
Cu toate că în acest moment camera de 1 dolar îi aduce pierderi, Inoue spune că ideea sa va deveni profitabilă în momentul în care clipurile vor strânge suficient de multe vizualizări pentru a le putea monetiza prin reclame.