Un general venezuelean face apel la armată să se revolte împotriva lui Maduro
''A sosit timpul să ne revoltăm, să luptăm (...). Este timpul ca forţele armate naţionale să conştientizeze'' situaţia, a declarat Ramon Rangel, care se prezintă drept general de divizie al armatei venezuelene a aerului, într-o înregistrare postată duminică pe YouTube.
O sursă apropiată armatei a explicat luni pentru AFP că ofiţerul respectiv ''nu mai este activ de mai mulţi ani'' şi că administrează ''o întreprindere de stat venezueleană în Cuba''.
Ramon Rangel, considerat până acum drept un militar apropiat puterii chaviste, a participat pe 27 noiembrie 1992 la o tentativă de lovitură de stat alături de Hugo Chavez împotriva preşedintelui din acea vreme, Carlos Andres Perez (1989-1993).
Declaraţia lui Rangel survine la câteva zile după eşuarea unei revolte militare pe 30 aprilie, la care a făcut apel Juan Guaido, şeful opoziţiei venezuelene, recunoscut drept preşedinte interimar de către peste cincizeci de ţări. Guaido face apel constant la militari să se dezică de Maduro.
Rangel, care nu face referire la Guaido în mesaj, este unul dintre militarii cu cel mai înalt rang care se pronunţă împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!