Doi funcționari ai Uniunii Europene au fost depistați cu coronavirus
UPDATE. Încă un angajat al Consiliului Uniunii Europene, instituţia comunitară de la Bruxelles în care sunt reprezentate statele membre, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
Un funcţionar al Agenţiei Europene de Apărare (European Defence Agency/EDA/), organism al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus la revenirea dintr-o misiune din Italia şi a fost plasat în carantină.
''Avem confirmarea acestui caz'', a afirmat purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, chestionată în această privinţă de site-ul Euractiv, potrivit Agerpres.
'Funcţionarul s-a întors din Italia la 23 februarie', a indicat la rândul său o purtătoare de cuvânt a EDA, Elisabeth Schoeffmann. 'Dar el nu a participat la reuniunea cu 30 de oficiali din alte instituţii UE', a precizat ea, dezminţind în acest punct Euroactiv.
EDA a anunţat într-un comunicat că 'a anulat' toate reuniunile care urmau să aibă loc la sediul său şi în afara incintei sale până la 13 martie. De asemenea, toate misiunile în străinătate au fost anulate până la această dată.
''Funcţionarul se află la domiciliul său în carantină de la apariţia simptomelor sâmbătă seara, 29 februarie 2020. El a semnalat simptome foarte uşoare şi nu a mai trecut de atunci pe la Agenţie', subliniază comunicatul. Funcţionarul 'efectuase recent o vizită la Milano şi Cortina şi se întorsese la Bruxelles în data de 23 februarie'', explică Agenţia.
Purtătoarea de cuvânt a EDA asigură că 'i-a informat pe câţiva membri ai personalului care s-au aflat în contact strâns cu colegul în cauză cu patru zile înainte de apariţia simptomelor şi le-a cerut să stea în carantină timp de 14 zile, ca măsură de precauţie'.
EDA a ''procedat deja la dezinfectarea biroului şi a spaţiilor unde s-au întâlnit persoanele respective'', a mai adăugat ea.
Funcţionarul european figurează printre cele 23 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus anunţate miercuri în Belgia de către Ministerul Sănătăţii belgian.
Cele mai multe dintre aceste cazuri au fost înregistrate încă în weekend. Dintre cele zece persoane care au fost testate pozitiv cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, nouă s-au întors dintr-o călătorie în nordul Italiei, a precizat ministerul.
EDA a fost creată în 2004 pentru a ajuta statele membre să îşi adapteze mijloacele militare la noile ameninţări.
Comisia Europeană a anunţat marţi că va studia o adaptare a măsurilor sale de prevenţie, după ce nivelul de risc a fost ridicat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) cu sediul la Stockholm.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: uniunea europeana , epidemie , coronavirus
Dată publicare: 04-03-2020 16:11