Un fost șef al unui penitenciar s-a sinucis la tribunal, la citirea condamnării. Ce aflase
Fostul şef al Departamentului Transporturilor din cadrul FSIN ”Viktor Sviridov s-a sinucis în sala de judecată trăgându-şi un glonţ, cu pistolul, în piept”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Muncipal Moscova.
Viktor Sviridov, judecat de deturnarea sumei de zece milioane de ruble (143.000 de euro) tocmai fusese ”condamnat la trei ani de închsoare”, a precizat ea, o pedeapsă mult mai mică faţă de cei maximum 15 ani de închisoare prevăzuţi de lege.
Presa rusă scrie că el suferea de un cancer în fază terminală, transmite News.ro.
Purtătoarea de cuvânt a anunţat că o anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii modului în care acesta a putut introduce o armă în tribunal, unde măsurile de securitate sunt în general scrticte.
Avocatul său, Aleksandr Kotelnitski, a declarat la postul Rossiya-24 că Viktor Sviridov a folosit pistolul personal pe care l-a primit de la superiorii săi ca recompensă.
El nu a fost încarcerat anterior, ci a fost plasat în arest la domiciliu.
Corupţia sistemului penitenciar rus a fost scoasă la lumina zilei în ultimii ani, iar numeroşi conducători şi directori de închisori au fost arestaţi, dintre care mai mulţi s-au sinucis.
Fostul director al FSIN Aleksandr Reimer a fost încarcerat din 2016, când a fost condamnat la opt ani de închisoare cu privire la deturnarea a aprocimativ 41 de milioane de euro prin suprafacturarea achziţiei de brăţări electronice.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!