Un fost deținut a dat în judecată Ministerul Justiției din cauza șobolanilor din celulă
Bărbatul în vârstă de 71 de ani a stat în închisoarea Wormwood Scrubs din sudul Londrei după ce a fost condamnat pentru o infracţiune legată de alocaţii pe care susţine că nu a comis-o, potrivit News.ro. Drept urmare a prezenţei permanente a şobolanilor, el a început să aibă coşmaruri dinamice şi terifiante. Bărbatul a fost diagnosticat cu depresie, a dezvoltat o erupţie pe piele şi prezintă simptome de TSPT. Cazul a devenit public după ce un raport a constatat că problema şobolanilor de la o închisoare din Bedford este atât de gravă încât un deţinut a fost văzut cum prindea şi omora şobolanii din celula sa în timpul unei inspecţii. Problema cu şobolanii de la Wormwood Scrubs este una de lungă durată. Un raport din 2015 privind condiţiile de acolo al Inspectoratului Închisorilor arată: „Închisoarea are o problemă semnificativă cu şobolanii. I-am văzut în fiecare zi şi în fiecare noapte, iar cuiburi mari de şobolani sunt prezente”. Problema bărbatului a fost mai gravă pentru că el stătea de obicei închis în celula sa 23 de ore pe zi în timpul săptămânii şi 24 în weekenduri, fiind astfel captiv alături de şobolani aproape tot timpul.