Un depozit de muniții a sărit în aer din cauza incendiilor de vegetație din Grecia. „Este o situaţie inedită” | VIDEO
Au fost dispuse evacuări la Nea Anghialos, o localitate apropiată de acel oraş, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, scrie Agerpres.
„O parte a depozitului de muniţii al cazărmii forţelor aeriene de la Nea Aghialos a luat foc şi a avut loc o explozie”, a declarat responsabilul citat.
Potrivit presei elene, în acel depozit sunt stocate arme pentru avioane F-16, bombe de 453,6 şi 907,2 kg, precum şi rachete.
„Este o situaţie inedită”, a remarcat la postul de radio Skai primarul din Nea Aghialos, Achilleas Beos. Din cauza suflului exploziei, „vitrinele magazinelor s-au spart, va urma o noapte dificilă”, a avertizat edilul.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor a precizat că şapte avioane şi trei elicoptere de stingere a incendiilor acţionează în zonă pentru a stăpâni incendiile care de miercuri nu contenesc în regiunea Volos. „Avioanele operează în măsura posibilului, ţinând cont de exploziile” din depozitul de muniţii, a adăugat reprezentantul pompierilor.
Trei nave ale Gărzii de Coastă, 22 de iahturi şi două remorchere desfăşoară în prezent o operaţiune de evacuare a localnicilor dinspre portul Nea Anghialos către portul Volos.
Un puternic val de caniculă a afectat Grecia în ultima săptămână, favorizând incendii de vegetaţie atât în partea continentală a ţării cât şi în insule.