Un cuplu a fost condamnat la peste 10 ani de închisoare, după ce a dansat în fața unui monument din Teheran
Astiyazh Haghighi şi logodnicul ei Amir Mohammad Ahmadi, ambii în vârstă de 20 de ani, au fost arestaţi în noiembrie, după ce un videoclip cu ei dansând romantic în faţa Turnului Azadi din Teheran a devenit viral, potrivit Agerpres.
Astiyazh Haghighi nu purta văl islamic, sfidând astfel regulile stricte ale Republicii Islamice cu privire la femei, care nu mai au voie să danseze în public în Iran, în niciun caz cu un bărbat.
Un tribunal revoluţionar din Teheran i-a condamnat la 10 ani şi jumătate de închisoare, precum şi la interzicerea utilizării internetului şi interdicţia de a părăsi Iranul, a declarat ONG-ul Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în Statele Unite.
Popular pe Instagram, cuplul a fost găsit vinovat de "încurajarea corupţiei şi a prostituţiei publice", precum şi de "adunare cu intenţia de a perturba securitatea naţională", a adăugat ONG-ul.
Citând surse apropiate familiilor lor, HRANA a spus că cei doi au fost lipsiţi de avocaţi în timpul procedurii judiciare şi că încercările de obţine eliberarea lor pe cauţiune au fost respinse.
ONG-ul precizează că Astiyazh Haghighi se află în renumita închisoare pentru femei Qarchak, ale cărei condiţii de detenţie sunt condamnate în mod constant de militanţii pentru drepturile omului.
Autorităţile iraniene au luat măsuri dure împotriva oricărei forme de disidenţă de la moartea tinerei Mahsa Amini, în septembrie, care a declanşat un val de proteste împotriva regimului.
Cel puţin 14.000 de persoane au fost arestate de atunci, potrivit Naţiunilor Unite, fie că sunt celebrităţi, jurnalişti, avocaţi sau cetăţeni obişnuiţi. Videoclipul acestui cuplu a fost salutat ca un simbol al libertăţilor revendicate de mişcarea de protest.
Cunoscut ca una dintre principalele atracţii ale capitalei iraniene, giganticul şi futuristul turn Azadi ("Libertate") este un loc sensibil pentru putere.
A fost inaugurat în timpul domniei ultimului Şah al Iranului, Mohammed Reza Pahlavi (1941-1979), la începutul anilor 1970, iar apoi a fost cunoscut sub numele de Turnul Shahyad ("Memorialul Şahului"). A fost redenumit când Republica Islamică a fost creată, în 1979.