Un craniu de Tyrannosaurus Rex care poartă urmele unei lupte urâte cu un alt dinozaur va fi scos la licitație luna viitoare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un craniu de Tyrannosaurus Rex care poartă urmele unei lupte urâte cu un alt dinozaur va fi scos la licitație luna viitoare
Un craniu de Tyrannosaurus Rex, care poartă urmele unei lupte urâte cu un alt dinozaur, va fi scos la licitație luna viitoare, la New York.
Oficialii casei de licitații Sotheby's se așteaptă să obțină 15 milioane de dolari sau chiar mai mult pentru inedita fosilă.
Craniul a fost excavat în statul american Dakota de Sud în urmă cu doi ani și urmează să fie scos la licitație de proprietarul lui, care preferă să rămână anonim.
Dinozaurul a fost botezat deja Maximus și, chiar dacă nu se știe ce s-a întâmplat cu restul scheletului, faptul că doar craniul este disponibil nu reprezintă o problemă.
Organizatorii licitației spun că este mult mai ușor pentru un pasionat de dinozauri să găsească un loc în casă unde să expună craniul, decât dacă ar fi avut la dispoziție întregul schelet al uriașului animal.