Un britanic în vârstă de 72 de ani, diagnosticat cu Covid timp de 305 zile
Oamenii de ştiinţă au descris modul în care bărbatul - un fost instructor auto din Bristol, pe nume Dave Smith, potrivit The Guardian - a fost testat pozitiv timp de 305 zile.
Smith, care prezenta afecţiuni ce i-au fragilizat sistemul imunitar, este în prezent sănătos şi are rezultate negative la testul pentru coronavirus.
El a declarat pentru The Guardian: ''Ori de câte ori mi-a fost rău, m-am simţit (...) la un pas de moarte. Soţia mea a început de cinci ori să-mi organizeze înmormântarea''.
''Mi-am chemat toţi membrii familiei să fac pace cu ei. Acum mi-aş fi dorit să-mi ţin gura'', a adăugat britanicul glumind.
Cazul său urmează să fie prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID) din luna iulie.
Un rezumat al lucrării ştiinţifice dedicate acestui caz, care urmează să fie prezentat la congres, notează că Smith a avut ''infecţia cu COVID-19 cea mai îndelungată consemnată în literatura'' de specialitate.
Experţi de la Universitatea din Bristol, North Bristol NHS Trust şi Public Health England au declarat că Smith a fost internat în spital în luna mai a anului 2020 după ce a prezentat tuse şi febră. Un test PCR a confirmat că avea COVID-19.
El a fost externat după opt zile, însă a prezentat dificultăţi ''considerabile'' de respiraţie şi deteriorări acute ale stării de sănătate, asociate cu febră, care au necesitat reinternarea în august, septembrie, octombrie şi decembrie.
Specialiştii au notat că, în decembrie 2020, administrarea zilnică a terapiei cu remdesivir a fost întreruptă după 17 zile, neavând niciun efect. Ulterior, el a primit tratament cu anticorpi monoclonali casirivimab şi imdevimab.
Smith a fost tratat cu succes cu anticorpi produşi în laborator, a precizat Universitatea din Bristol. Instituţia a adăugat că starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit semnificativ, iar virusul nu a mai fost detectat în testele PCR la 45 de zile după ce a primit tratamentul combinat.
Combinaţia de anticorpi, creată de firma farmaceutică Regeneron, s-a dovedit de atunci salvatoare pentru unii dintre pacienţii cu cele mai grave forme de COVID-19 în cadrul unui studiu clinic, însă regimul de tratament nu a fost încă aprobat pentru utilizare în Marea Britanie.
''Prezentăm un caz de infecţie persistentă cu SARS-CoV-2 la o persoană cu sistemul imunitar slăbit care suferea de hipogamaglobulinemie şi limfopenie, cu dovezi ale infecţiei continue după 286 de zile, cea mai îndelungată infecţie înregistrată în literatură, după cunoştinţele noastre'', au scris oamenii de ştiinţă în rezumatul lucrării.
''Acest caz demonstrează potenţialul cronic al COVID-19 la persoanele cu sistem imunitar slăbit", au notat autorii.
''Opţiunile de tratament sunt urgent necesare atât pentru îngrijirea pacienţilor individuali, cât şi pentru sănătatea publică, având în vedere probabilitatea apariţiei variantelor rezistente la vaccin în astfel de condiţii clinice'', au subliniat cercetătorii.
Smith nu mai prezintă rezultate pozitive la aproximativ 305 zile de la infectare, adaugă specialiştii.
Experţii au precizat însă că bărbatul a prezentat simptome de infectare cu şase săptămâni înainte de primul test, ei suspectând astfel că infecţia a fost de fapt mai lungă - ceea ce înseamnă că el ar fi putut fi pozitiv timp de aproape un an.
Smith a fost diagnosticat anterior cu o afecţiune numită pneumonită de hipersensibilitate, ceea ce însemna că suferea de o boală pulmonară care cauzează inflamarea ţesutului pulmonar, dar şi cu leucemie limfocitară cronică - un tip de cancer care afectează celulele albe din sânge şi avansează lent de-a lungul multor ani.
Informaţii despre acest caz au fost de asemenea publicate pe pagina de specialitate medRxiv.org. Acestea detaliază modul în care a evoluat virusul în cursul infecţiei, dobândind mutaţii prezente în variante de SARS-CoV-2 care provoacă îngrijorare (VOC).
Lucrarea sugerează că persoanele cu deficienţe imune sunt vulnerabile la infecţii cronice persistente cu SARS-CoV-2.
Experţii au afirmat că aceste concluzii subliniază, de asemenea, necesitatea urgentă de a efectua teste ale tratamentelor capabile să elimine virusul din corpul persoanelor cu infecţii persistente şi de a îmbunătăţi accesul la acestea.
''Există din ce în ce mai multe rapoarte privind persoane imunodeprimate care sunt infectate în mod repetat cu SARS-CoV-2 timp de peste şase luni'', a declarat doctorul Andrew Davidson, virusolog la Facultatea de Medicină Celulară şi Moleculară din Bristol, membru al consorţiului naţional britanic ''G2P-UK'' şi coautor al studiului.
''Deoarece virusul poate evolua în acest grup şi poate dezvolta mutaţii care sunt prezente în VOC-urile emergente, este esenţial să fie monitorizată evoluţia lui în cazul acestor persoane şi să fie disponibile opţiuni de tratament eficiente pentru eliminarea virusului'', a adăugat specialistul.
Specialiştii efectuează cercetări suplimentare asupra ''infectării persistente la indivizi cu sistemul imunitar slăbit".