Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bebeluș a fost găsit în viață la pieptul mamei sale moarte, după un atac israelian în Gaza

Un bebeluș a fost găsit în viață la pieptul mamei sale moarte, după un atac aerian al Israelului în Fâșia Gaza, care a distrus o clădire de 3 etaje.

În câteva secunde, 11 membri ai unei familii palestiniene, care se adunaseră pentru Eid, o sărbătoare religioasă, au fost îngropați sub dărâmături. Printre rămășițe, scrie The Independent, au fost găsite resturile unui joc Monopoly, dar și ceva mâncare.

În total, 10 au murit acolo: 8 copii și 2 mame, care erau cumnate. Însă, prin nu se știe ce miracol, Omar, un bebeluș în vârstă de 5 luni, a rămas în viață.

„Ce le-au făcut israelienilor, ca să ajungă țintele lor, în timp ce purtau hainele lor speciale Eid în timp ce stăteau în casa unchiului lor?” - a întrebat tatăl îndurerat, Mohamed al-Hadidi, din spitalul Shifa, unde fiul său se afla sub tratament.

„Sunt doar copii, nu au tras cu rachete”, a adăugat el, izbucnind în hohote de plâns. „Cu excepția lui Omar, mi-am pierdut întreaga familie într-o clipă.”

Citește și
Fâșia Gaza - 11
GALERIE FOTO. Imaginile dezastrului din Fâșia Gaza. Noi tiruri cu rachete duminică dimineață

 

Armata Israelului a declarat în repetate rânduri că face tot ce îi stă în putință pentru a evita victimele civile, inclusiv prin implementarea unor sisteme de avertizare în cazul țintelor majore, cum ar fi clădirile cu mai multe etaje.

Dar domnul Hadidi, care nu a fost alături de soția și copiii săi în momentul atacului, a spus că familia sa nu a știut nimic despre atacul aerian care le-a luat viața.

Sub un puternic bombardament, soția sa Maha, în vârstă de 36 de ani, și-a dus cei patru copii la casa fratelui ei, pentru a sărbători sărbătoarea musulmană care marchează sfârșitul Ramadanului.

După cina cu cumnata ei, Yasmine Hassan, a decis să doarmă acolo peste noapte, decizie care s-ar dovedi în cele din urmă fatală.

”Israelienii nu au dat niciun avertisment, nu i-au chemat. Nici măcar nu au lansat rachete cu drone [care ciocăne pe acoperiș], ca să afle și să scape”, a spus tatăl.

„Casa mea este la doar 400 de metri distanță, alergam pe stradă strigând. Clădirea a fost complet distrusă.” - a mai spus el.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult