Un băiat de 10 ani şi bunica sa au fost ucişi într-un atac rusesc în Harkov. FOTO & VIDEO
De asemenea, Rusia a distrus industria de cereale și portuară din regiunea Odesa, în apropiere de graniţa cu România.
Rusia a lovit al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, Harkov, cu două rachete balistice Iskander, după ce în ajun lovise un sat din regiunea Harkov, tot cu o rachetă Iskander, ceea ce a dus la un bilanţ de 52 de morţi, toţi civili, într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri ale acestui război.
În atacul de vineri din oraşul Harkov au murit un băiat de 10 ani şi bunica lui, iar alte 28 de persoane au fost rănite, între care un copil de 11 luni, a declarat guvernatorul regiunii, Oleh Sînehubov.
Tatăl băiatului care a murit a declarat pentru Reuters că a reuşit să-şi scoată fiul mai mic şi soţia dintre dărâmături. Cu faţa zgâriată şi hainele acoperite de sânge, el era şocat de moartea fiului său de 10 ani, Timofi.
Atacul cu rachetă a distrus o mare parte a unei clădiri rezidenţiale, unde salvatorii căutau supravieţuitori printre grămezile de cărămizi, metal răsucit şi lemn.
Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat condoleanţele şi a postat pe X un videoclip cu urmările atacului de la Harkov.
Lovitura de vineri a urmat unui alt atac rusesc cu rachete, în care oficialii ucraineni au declarat că zeci de persoane au fost ucise în satul Hroza din nord-estul Ucrainei, joi, în timpul unui parastas care avea loc după înmormântarea unui soldat ucrainean căzut la datorie. Aproape fiecare familie din sat are acum câte o rudă moartă.
Apărarea antiaeriană ucraineană a anunţat că a doborât în timpul nopţii 25 din cele 33 de drone lansate de Rusia asupra Ucrainei din peninsula anexată Crimeea.
Loviturile cu drone au vizat cu precădere regiunile Odesa şi Mikolaiv din sud, regiunea Dnipropetrovsk în sud-est, regiunile Cerkasî şi Jîtomir din centru şi, de asemenea, regiunea Harkov din nord-est.
Un atac cu dronă a avariat un siloz de cereale din districtul Izmail din regiunea Odesa, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper.
Nouă autospeciale au luat foc la faţa locului, dar focul a fost stins rapid. „Alerta aeriană de la Odesa a durat trei ore şi jumătate”, a spus Kiper. „Inamicul a vizat din nou infrastructura de frontieră şi portuară a districtului Izmail”, a anunţat el.
Armata ucraineană a anunţat că operaţiunile la punctul de control internaţional pentru feriboturi Orlivka,de la graniţa cu România, au fost suspendate, iar vehiculele au fost redirecţionate, în urma atacurilor cu drone.