Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un avion s-a prăbușit în Afganistan. Talibanii susțin că era plin cu ”ocupanți americani”

UPDATE. Avionul care s-a prăbuşit luni în estul Afganistanului într-o zonă controlată de talibani aparţine forţelor americane, afirmă insurgenţii.

Ministerul Apărării afgan a negat că este vorba de o aeronavă afgană.

"Un avion special al ocupanţilor americani s-a prăbuşit... în provincia Ghazni", a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mudjahid într-un comunicat, adăugând că toţi membrii echipajului au murit, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării afgan, Rohullah Ahmadzai, a declarat pentru agenţia franceză de presă că aparatul nu aparţinea forţelor afgane.

Forţele americane din Kabul, contactate de AFP, nu au oferit comentarii.

Citește și
Avion acrobatic
VIDEO. Un avion acrobatic s-a prăbușit peste spectatori la un spectacol aviatic. Sunt 3 morți

Informaţii contradictorii despre acest accident au circulat luni, unii întrebându-se dacă acesta chiar a avut loc, potrivit dpa.

Reprezentanţi ai autorităţilor locale au declarat iniţial că un avion Boeing aparţinând Ariana Afghan Airlines s-a prăbuşit în zona Sado Khel a districtului Deh Yak din provincia Ghazni, luni, în jurul orei locale 13:10. Unii oficiali au spus că s-ar putea să fi fost un avion militar sau un avion mic privat.

Zona presupusului accident este controlată de talibani.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Ali Sena Saed, a declarat că ministerul nu a înregistrat niciun accident civil de avion. Nici Autoritatea aviaţiei civile nu a putut confirma un accident de avion, iar compania Ariana Airlines a negat, la rândul său, că o aeronavă a sa s-ar fi prăbuşit.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult