Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un avion din Canada a făcut cale întoarsă, după ce un pasager a glumit că are coronavirus

Un avion al companiei canadiene Westjet care se îndrepta către Jamaica s-a întors de la jumătatea drumului după ce un pasager a făcut o glumă, spunând că este infectat cu noul coronavirus.

Avionul cu 243 de pasageri la bord efectua un zbor către Montego Bay, dar a trebuit să revină la Toronto din cauza unui ''pasager turbulent'', a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, potrivit Agerpres.

La două ore după decolarea din Toronto, respectivul pasager s-a ridicat de pe scaun şi a spus că a călătorit recent în China şi că s-a infectat acolo cu noul coronavirus. Prin urmare, echipajul de cabină i-a dat o mască chirurgicală şi mănuşi şi l-a izolat de ceilalţi pasageri în partea din spate a avionului.

„Ca măsură de precauţie, echipajul nostru a urmat toate protocoalele aplicabile în cazul semnalării unor cazuri de boli infecţioase la bord, inclusiv izolarea persoanei care a făcut o afirmaţie nefondată despre coronavirus'', a precizat acelaşi reprezentant al companiei Westjet.

Respectivul pasager, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut de poliţie la coborârea din avion şi va fi judecat pe 9 martie.

Citește și
coronavirus
Cinci oameni din Buzău, care s-au întors recent din China, sunt ținuți în izolare de DSP

De la apariţia sa în decembrie în oraşul chinez Wuhan, noul coronavirus a infectat peste 20.000 de persoane şi s-a răspândit în mai mult de 20 de ţări. Conform ultimului bilanţ anunţat de autorităţi 425 de persoane infectate au murit până în prezent în China.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult