Un avion de pasageri a decolat cu două geamuri lipsă, iar echipajul și-a dat seama de asta abia la 3.000 de metri înălțime
Un avion Airbus A321, care efectua un zbor charter programat cu mult timp înainte, a decolat de la Londra cu două geamuri lipsă, iar echipajul și-a dat seama de asta abia după ce aeronava în care se aflau 20 de oameni a depășit altitudinea de 3.000 de metri, scrie Insider.
Incidentul a făcut obiectul unui buletin special al Biroului de Investigare a Accidentelor Aeriene (AAIB), care detaliază evenimentele petrecute pe 4 octombrie.
Avionul a plecat de pe Aeroportul Stansted din Londra spre Aeroportul Internațional Orlando. Acesta transporta trei piloți, un inginer, un șef de încărcare, șase membri ai echipajului de cabină, precum și nouă pasageri și era programat pentru un zbor charter de mai multe zile, se arată în buletin.
La scurt timp după decolare, mai mulți pasageri au observat că în avion era mult mai răcoare și mai zgomot decât de obicei, dar aeronava a continuat să urce până la o altitudine de peste 3.000 de metri, moment în care iar indicatoarele pentru centura de siguranță au fost oprite, potrivit buletinului AAIB.
Toată aparatura de bord arăta că totul e normal, deși două geamuri lipseauComandatul s-a îndreptat atunci spre spatele avionului și a observat o creștere semnificativă a zgomotului, care devenise „suficient de puternic pentru a vă deteriora auzul”. Comandantul a observat, de asemenea, că sigiliul unei ferestre de pe partea stângă a avionului „flutura în fluxul de aer”.
Echipajul de zbor a decis să oprească urcarea avionului la 4.200 de metri și să reducă viteza, în ciuda faptului că nu existau „indicații anormale” pe bord, care arăta că sistemul de presurizare al aeronavei era perfect normal, conform buletinului.
Un inginer și un pilot au fost trimiși totuși să mai arunce o privire, în timp ce comandantul a decis să se întoarcă la Stansted, iar avionul a aterizat înapoi la 36 de minute după decolare.
Odată parcat, echipajul de cabină a inspectat din nou avionul și a descoperit că două ansambluri de ferestre - geamurile interioare și exterioare și garnitura de cauciuc - lipseau, se arată în buletinul AAIB.
Singurul lucru la locul lui era geamul pentru zgârieturi, o bucată de plastic care împiedică pasagerii să atingă geamul exterior. Geamul interior și sigiliul de la o a treia fereastră au fost de asemenea deplasate, a spus AAIB.
Geamurile ar fi cedat din cauza expunerii la căldura unor lumini de mare putereInstituția a adăugat că avionul a fost folosit cu o zi înainte la o filmare, în care luminile de mare putere au fost active timp de până la cinci ore și jumătate.
Ulterior, daune termice și deformare a ferestrelor au fost observate în zona din jurul ieșirii de urgență de deasupra aripii, pe care AAIB le-a atribuit expunerii prelungite la temperaturi ridicate.
AAIB a precizat în buletin că incidentul ar fi putut avea consecințe mult „mai grave”. „În timp ce în acest caz, daunele au devenit evidente la aproximativ 3.000 de metri altitudine și zborul s-a încheiat fără incidente, un nivel diferit de daune prin aceleași mijloace ar fi putut duce la consecințe mai grave”, se arată în comunicat.
Acum, lucrează cu producătorul și operatorul avionului pentru a înțelege pe deplin proprietățile luminilor utilizate și cum să atenueze riscurile în viitor.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 08-11-2023 17:30