Un avion a aterizat forţat după ce un pasager a ameninţat echipajul cu stiloul
Un avion al companiei Air China care decolase din oraşul chinez Changsha (sud) cu destinaţia Beijing a trebuit să facă o aterizare neprevăzută în oraşul Zhengzhou (centru) duminică, după ce un pasager a ameninţat un însoţitor de bord cu un stilou, potrivit autorităţii aviaţiei civile chineze, relatează Reuters.
Într-un scurt comunicat postat pe site-ul său, Administraţia aviaţiei civile din China a afirmat că un pasager dintr-un avion ce asigura zborul 1350 al companiei Air China a încercat să folosească un stilou pentru a-l reţine pe însoţitorul de bord ''sub presiune''.
Pasagerii şi echipajul sunt nevătămaţi, se precizează în comunicat.
Poliţia chineză a anunţat că, după investigaţii preliminare, s-a constat că pasagerul, în vârstă de 41 de ani, identificat doar după numele de familie Xu, ar fi avut în trecut probleme mintale