Un atac masiv cu drone a lovit mai multe cartiere din Kiev
A fost al şaselea atac de acest fel asupra Kievului în această lună, iar dronele care s-au abătut asupra capitalei au făcut parte dintr-un roi mai mare care a vizat ţinte din centrul, sudul şi vestul Ucrainei, au declarat forţele aeriene ale ţării.
Apărarea aeriană ucraineană a doborât 24 din cele 28 de drone de atac, au precizat oficialii militari ucraineni.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat pe Telegram că o dronă a lovit un bloc de locuinţe din cartierul Solomianski, la sud de centrul oraşului, declanşând un incendiu la etajele superioare, care a fost rapid pus sub control. Serviciile de urgenţă au spus că mai multe apartamente au fost avariate la etajele 24, 25 şi 26 ale clădirii. Două persoane au fost rănite, dintre care una este tratată la spital.
Incidentul a avut loc la câteva sute de metri de o maternitate. O înregistrare video postată pe reţelele de socializare a arătat o flacără portocalie uriaşă care se ridica spre cer în timpul nopţii.
Kliciko a mai spus că fragmente de dronă au provocat un incendiu la o clădire în construcţie în cartierul Darniţki, pe malul estic al fluviului Nipru, care traversează oraşul. Imagini postate online arătau materiale de construcţie împrăştiate pe şantier.
Serhii Popko, şeful administraţiei militare a Kievului, a declarat că fragmente dintr-o dronă doborâtă au lovit o clădire de apartamente şi într-o a treia zonă, tot la sud de centrul oraşului. El a postat fotografii care arată ferestre sparte şi pagube mari în apartamente.
Comandamentul de sud al Ucrainei a declarat că o instalaţie de infrastructură - nespecificată - din regiunea Mîkolaiv a fost lovită şi că fragmente dintr-o dronă doborâtă au avariat o instalaţie de depozitare a cerealelor din regiunea Odesa. Nu au fost raportate victime, iar incendiile rezultate au fost stinse, au precizat autorităţile.