Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un al doilea medic infectat cu coronavirus a „căzut” de la fereastra unui spital din Rusia

Un al doilea medic a căzut de la fereastra unui spital din Rusia, într-o singură săptămână, autoritățile catalogând decesul ei drept un tragic accident.

Natalia Lebedeca, medic în cadrul unui centru de antrenament pentru cosmonauți din apropierea Moscovei, a murit vineri, conform The Moscow Times.

Medicul rus a căzut de la fereastra camerei de spital în care era internată cu simptome de coronavirus.

„Natalia Lebedeva a murit într-un accident tragic în data de 24 aprilie”, a transmis Agenția Federală de Microbiologie, din cadrul căreia făcea parte, menționând că investighează decesul împreună cu Comitetul de Investigații din Rusia.

Colegii medicului au sugerat că femeia și-ar fi putut lua viața în urma unor acuzații conform cărora ar fi infectat cu coronavirus întreaga echipă medicală a centrului de antrenament pentru cosmonauți.

Citește și
medic
Medic din Rusia, „căzut” de la fereastra biroului său în timpul unei conferințe. Ce suspectează autoritățile

Lebedeva ar fi luat virusul de la colegi pe care i-a ajutat cu spitalizarea.

Vestea morții Nataliei Lebedeva vine la doar câteva zile după ce șeful unui spital din Siberia a căzut de la etajul cinci al spitalului după o discuție cu oficiali din departamentul de sănătate.

Yelena Nepomnyashchaya, care s-ar fi opus internării mai multor pacienți infectați cu coronavirus din cauza lipsei de echipament de protecție și personal, este în stare critică.

Numele Nataliei Lebedeva apare pe o listă de 71 de medici ruși și belaruși care au murit din cauza unor complicații generate de coronavirus, creată de colegii lor care nu au încredere în rapoartele oficiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult