Ultima fiță. Milionarul care stă în apartament cu un Maserati, un Ferrari şi un Porsche
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nu e un garaj, ci mai mult o vitrină, care îi permite proprietarului să-şi admire bolidul în orice moment, aşa cum ar admira un tablou preţios.
Nu întâmplător, clădirea a fost concepută de o subsidiară a unui constructor german de vehicule de lux.
Miami este al doilea în topul celor mai vizitate oraşe din toată America de Nord şi de Sud, iar mulţi dintre străini rămân acolo. 80% dintre proprietăţile de lux din oraş sunt deţinute de străini. Acum, un nou zgârie-nori inaugurat de numai câteva luni încearcă să le atragă atenţia.
Gândit pentru oameni extrem de bogaţi şi pasionaţi de maşini, turnul are 60 de etaje şi a costat 560 de milioane de dolari. Poate cea mai originală calitate a să e că "tratează" automobilele ca pe nişte locatari.
Gil Dezer, preşedintele firmei dezvoltatoare: "Sunt oameni care colecţionează artă şi sunt oameni care consideră automobilele artă. Acesta e un mod de a-ţi expune în sufragerie automobilul-capodoperă."
Lifturile uriaşe, chemate cu ajutorul unei aplicaţii, duc locatarul şi maşina până la orice etaj, în cel mult 75 de secunde. În 32 de apartamente de lux, automobilele sunt expuse ca nişte opere de artă, iar la ultimul nivel este loc pentru o mică expoziţie. Proprietarul, un om de afaceri argentinian, are un Maserati, un Ferrari şi un Porsche, dar spune că nu pentru asta s-a mutat aici.
Apartamentele din acest turn costă între 6 şi 32 de milioane de dolari, adică între 15.000 şi 20.000 de dolari pe metru pătrat. Luxul şi aerul de exclusivitate sunt completate de un restaurant, un simulator de curse şi un cinematograf.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!