UE, capabilă să ofere vaccinuri anti-COVID pentru toți cetățenii statelor membre "până la sfârşitul verii"
"Situaţia privind vaccinurile este liniştitoare. Este o provocare enormă şi totuşi am reacţionat cu o mare rapiditate", a declarat Breton în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul italian al dezvoltării economice, Giancarlo Giorgetti, relatează Agerpres.
"Am extrem de multă încredere în capacitatea Europei de a livra vaccinurile mai rapid şi cred că până la sfârşitul verii îi vom putea vaccina pe toţi cetăţenii europeni", a dat el asigurări.
"Până la sfârşitul anului Europa va fi în măsură să producă 2-3 miliarde de vaccinuri pe an", a afirmat el.
"Europa este primul continent pentru producţia de vaccinuri, urmează apoi SUA cu două miliarde. Vom putea conta pe 5 miliarde de vaccinuri pe an în lumea întreagă", a conchis el.
Aceste declaraţii au intervenit în contextul în care prim-ministrul italian Mario Draghi i-a cerut miercuri seară preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen să accelereze răspunsul UE la pandemie, "în special în ceea ce priveşte vaccinurile".
Sursa: Agerpres
Etichete: uniunea europeana , coronavirus , vaccinare
Dată publicare: 04-03-2021 17:53