Ucraina „nu exclude o provocare deliberată” a Rusiei în ceea ce privește racheta de apărare antiaeriană căzută în Belarus
„Partea ucraineană nu exclude o provocare deliberată a statului terorist rus, care a calculat o astfel de rută pentru rachetele sale de croazieră pentru a provoca interceptarea lor în spaţiul aerian de deasupra teritoriului Belarus”, a precizat Ministerul Apărării de la Kiev într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.
Kievul s-a declarat, de asemenea, „gata să efectueze o anchetă în Ucraina asupra incidentului produs pe 29 decembrie pe cerul de deasupra teritoriului Belarus”, a adăugat ministerul, precizând că doreşte să coopereze cu „experţi” internaţionali ale căror „state nu sunt asociate cu susţinerea” Rusiei.
Mai devreme joi, Minskul l-a convocat pe ambasadorul ucrainian şi i-a transmis că doreşte „efectuarea imediată a unei anchete aprofundate asupra circumstanţelor tirului cu rachetă, pedepsirea vinovaţilor şi luarea de măsuri globale pentru a împiedica pe viitor astfel de incidente, care ar putea avea consecinţe catastrofale”.
O rachetă de apărare antiaeriană trasă din Ucraina a căzut în BelarusO rachetă de tip S-300 trasă din Ucraina a căzut pe teritoriul Belarusului, fiind doborâtă de apărarea antiaeriană a acestei ţări aliate cu Moscova, a anunţat agenţia de presă oficială a Minskului, BelTA.
„Lukaşenko a fost informat despre căderea unei rachete ucrainene S-300 în Belarus, la fața locului lucrează un grup de militari și anchetatori”, transmite sursa citată.
Ministerul Apărării de la Minsk a spus iniţial că investighează dacă sistemele de apărare aeriană ale Belarusului au doborât racheta sau dacă a fost vorba de o ratare, iar ulterior a anunţat că racheta a fost doborâtă de forţele sale de apărare antiaeriană.
Incidentul a avut loc între orele locale 10.00 şi 11.00 a.m. (09.00-10.00, ora României), adică aproximativ în momentul în care Rusia lansa zeci de rachete spre Ucraina.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , razboi in ucraina , belarus , drona
Dată publicare: 29-12-2022 22:04