Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina susţine că a doborât 27 din cele 30 de drone Shahed lansate în cursul nopţii de către Rusia

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 27 din cele 30 de drone kamikaze Shahed şi o rachetă balistică Iskander lansate de Rusia în cursul nopţii de luni spre marţi asupra Ucrainei, au indicat marţi dimineaţă Forţele aeriene ucrainene.

Dronele au fost lansate de pe teritoriul Federaţiei Ruse asupra sud-estului Ucrainei şi au fost interceptate în diferite regiuni din sudul, centrul şi vestul ţării, au adăugat forţele aeriene, care au raportat, de asemenea, lansarea unei rachete balistice Iskander-M din peninsula Crimeea ocupată în direcţia Krivoi Rog (sud-est), potirivit EFE şi Reuters, citează Agerpres.

Conform administraţiei militare din Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, racheta a avariat mai multe clădiri de locuinţe.

Zece drone Shahed-136/131 de fabricaţie iraniană au fost doborâte deasupra regiunii Mikolaiv (sud) în primele ore ale zilei de marţi, potrivit administraţiei militare regionale, citate de DPA.

Principala ţintă a atacului cu drone a fost regiunea Liov (Lviv) din vestul Ucrainei, în direcţia căreia forţele ruse au lansat 18 aparate Shahed, dintre care 15 au fost doborâte. Potrivit administraţiei militare regionale, trei drone au nimerit ţintele, incendiind trei depozite cu o suprafaţă de 9.450 metri pătraţi, conform media de la Kiev.

Citește și
război
Ucrainenii anunță că armata lui Putin le fură strategia de luptă: "Învață de la noi. Ne copiază tacticile"

Mai multe valuri de drone au fost auzite începând cu ora 01:30 GMT, precum şi explozii, în timp ce pe străzi şi-au făcut apariţia vehicule grele în intervalul de timp în care sunt în vigoare restricţii de circulaţie, a constatat la faţa locului un jurnalist al AFP.

Primarul oraşului Liov, Andrii Sadovîi, a precizat pe Telegram că au fost lovite depozite unde erau stocate ajutoare umanitare şi produse alimentare, informează postul de televiziune ucrainean Kanal 24.

"Impresionează amploarea incendiului, pagubele sunt de zeci de milioane", a remarcat primarul din Liov, fără să precizeze dacă e vorba de dolari sau de grivne.

"În Liov sunt multe facilităţi utilizate de organizaţiile umanitare internaţionale şi de reţelele noastre, care furnizează produse industriale şi alimentare în multe regiuni ale ţării", a spus el.

Deşi iniţial s-a comunicat despre doi grav răniţi, dintre care unul a fost spitalizat, ulterior primarul din Liov a revenit cu un noul bilanţ al atacului, raportând un mort, după recuperarea d sub dărâmături a cadavrului unui angajat al unuia dintre depozite.

Liov este situat la doar 80 de kilometri est de graniţa cu Polonia, stat membru al UE şi NATO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult