Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina primeşte „întăriri" din partea „meme-urilor" în mediul online

Adolf Hitler reprezentat ca un uriaş care îl mângâie pe obraz pe Vladimir Putin. Este una dintre imaginile trucate și care figurează printre numeroasele meme-uri distribuite pe rețelele sociale pentru a comenta cu ironie războiul condus de Rusia.

Adolf Hitler reprezentat ca un uriaş care îl mângâie pe obraz pe Vladimir Putin: această imagine trucată, publicată de autorităţile ucrainene, figurează printre numeroasele "meme-uri" distribuite pe reţelele sociale pentru a comenta cu ironie războiul condus de Rusia în Ucraina, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

 

 

 

Încărcată pe 24 februarie de contul oficial de Twitter al Ucrainei, la începutul invaziei ruse, imaginea este însoţită de un mesaj: „Acesta nu este un 'meme', aceasta acum este realitatea noastră, şi a voastră".

Sutele de mii de distribuiri ale postării de pe Twitter au făcut din acest „meme" - o imagine trucată utilizată pentru a transmite un mesaj pe reţelele sociale - unul dintre cele mai eficiente de la începutul războiului.

Citește și
armata, ucraina
Ucraina trece la contraofensivă și începe să atace forțele ruse ”în mai multe zone”. ”Asta schimbă radical lucrurile”

Pisici care pilotează tancuri de carton pe TikTok, nenumărate glume despre al treilea război mondial sau scene desprinse din filme din seria „Star Wars": zeci de conturi dedicate acestui fenomen se întrec în creativitate inspirându-se din imaginile acestui conflict.

 

 

„Glume nihiliste"  

Dincolo de câteva secunde de râs, aceste meme-uri joacă oare un rol mai important în ceea ce priveşte opinia publică?

„Nu cred că meme-urile vor pune capăt războiului", a atras atenţia Charlie Gere, profesor de sociologie la Universitatea Lancaster (Marea Britanie).

El a descris aceste imagini drept „glume nihiliste", susceptibile de a avea un impact minim în afara sferei lor culturale, internetul.

Desenul intitulat „Saint Javelin", care o reprezintă pe Maica Domnului echipată cu un lansator de rachete american „Javelin", simbol al rezistenţei ucrainene, a trecut însă graniţa dintre curiozităţi de pe internet şi produse din lumea reală. Desenul figurează acum pe tricouri şi alte articole vândute într-un magazin online condus de canadianul Christian Borys, care s-a angajat să doneze profiturile pentru forţele ucrainene şi a strâns deja peste 1 milion de dolari (910.000 de euro), după cum a declarat pentru BBC.

„Capacitatea unui "meme" de a recontextualiza ceea ce vedem în lume pentru a submina, inspira, provoca şi educa redefineşte modul în care putem ajunge la oameni", a explicat Christian Dumais, care a creat numeroase postări devenite virale în ultimii distribuite sub numele utilizat pe Twitter „Drunk Hulk".

„Meme-urile" sunt utile pentru dezbaterile politice pe reţelele sociale”, a notat universitarul britanic Vincent Miller, autorul cărţii „Understanding Digital Culture".

Deseori anonime, „ele permit oamenilor să evite fricţiunile şi diviziunile ce pot apărea atunci când discută online", a spus Miller pentru AFP.

Salutare sau nu, este evident că aceste imagini ar trebui continue să prolifereze în perioada de conflict.

După ce a lăsat gluma la o parte în primele două săptămâni de război, contul oficial de Twitter al Ucrainei a lansat două noi desene, primul ridiculizând tancurile ruseşti, iar al doilea sugerând prăbuşirea economiei ruse.  

Mai eficient  

Alţi utilizatori de Twitter continuă să fie inspiraţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, devenit un lord războinic. „Chiar acum, în newsfeed-ul meu, el este idolatrizat", a spus Gere, adăugând că Zelenski a fost „transformat într-o întruchipare a nobleţei, curajului şi masculinităţii adevărate".

Una dintre aceste ilustraţii îl reprezintă pe fostul actor de comedie Volodimir Zelenski în postura unui super-erou din universul Marvel, în timp ce omologul său rus este deseori ridiculizat, ascuns în spatele imensei sale mese de marmură sau cerând ajutorul Chinei.

„Acestea nu sunt tactici revoluţionare, însă meme-urile în acest context sunt mult mai eficiente decât adăugarea unui steag ucrainean la imaginea de profil", a spus Dumais

Producerea acestor imagini atestă cel puţin o anumită implicare pe această temă. „Ele ne permit să ne exprimăm indignarea şi ne ajută să ne diminuăm sentimentul de neputinţă", a adăugat Christian Dumais.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult