Ucraina contraatacă: 4 morţi şi 16 răniţi într-un bombardament asupra regiunii Lugansk, controlată de Moscova
Centrul a declarat pe canalul său de mesagerie Telegram că bombardamentul a lovit o fermă de păsări.
Reuters nu a putut verifica independent informaţiile.
Moscova controlează aproape toată regiunea Lugansk din Ucraina.
Nu a existat niciun răspuns imediat din partea Ucrainei, dar Kievul nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei şi de pe teritoriul controlat de ruşi în Ucraina, notează Reuters.
Ambele părţi neagă că vizează civili în războiul de 15 luni lansat de Rusia în februarie 2022.
Printre altele, agenţia France Presse transmite că o persoană a fost ucisă şi alte două rănite marţi într-un bombardament ucrainean asupra unui centru pentru persoane strămutate din regiunea de graniţă Belgorod, a anunţat guvernatorul Viaceslav Gladkov.
"Forţele armate ucrainene au tras cu artilerie într-un centru pentru persoane strămutate care găzduieşte civili în vârstă şi copii (...). Un agent de securitate a fost ucis şi două persoane rănite", a declarat Gladkov pe Telegram.
Potrivit acestuia, cei doi răniţi sunt "în stare gravă la terapie intensivă", unul cu "leziuni penetrante la abdomen", celălalt la torace.
Gladkov a adăugat la mesaj fotografii cu o clădire avariată cu ferestre distruse, o groapă provocată de un impact în apropierea cabinei agentului de pază, precum şi adulţi şi copii pe punctul de a fi evacuaţi în autobuze.
Regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a fost vizată în mod repetat de bombardamente ucrainene, precum şi de tentative de incursiuni ale unor grupuri armate venite din Ucraina, aminteşte AFP.
Aceste bombardamente şi incursiuni s-au multiplicat în ultimele săptămâni, în timp ce Kievul afirmă că pregăteşte o contraofensivă majoră menită să respingă forţele ruse din teritoriile pe care le ocupă în Ucraina.
Capitala Rusiei, Moscova, a fost vizată în zorii zilei de marţi de un atac fără precedent cu drone, care a provocat pagube minore şi a rănit două persoane, potrivit autorităţilor locale.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , razboi in ucraina
Dată publicare: 31-05-2023 07:46