Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina cere UE să-l recunoască pe Putin drept „criminal de război”. „Victoria poate fi câştigată. Dar avem nevoie de ajutor”

Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Rejnikov a îndemnat joi UE să-l considere pe preşedintele Vladimir Putin drept un ”criminal de război”.

Preşedintele american Joe Biden a înfuriat miercuri Kremlinul, catalogându-l pe preşedintele rus drept ”criminal de război”, din cauza bombardamentelor forţelor sale vizând oraşe ucrainene.

Această catalogare este întru totul justificată în ochi puterii ucrainene.

”Acesta nu este doar un război. Este teroare de stat. Armata regulată a agresorului aneantizează în mod conştient populaţia civilă”, a denunţat ministrul ucrainean al Apărării în Comisia de Aafaceri Externe a Parlamentului European (PE).

”Îndemn toţi membrii Parlamentului European să recunoască faptul că Putin este un criminal de război, aşa cum au făcut Statele Unite”, a tunat el.

Citește și
legume
România produce puțin din cauza randamentului mic al plantațiilor. La roșii și castraveți avem cea mai slabă performanță

Oleksii Rejnikov a povestit ferocitatea confruntărilor armate din oraşul portuar Mariupol, situat în sudul Ucrainei, şi bombardării unui teatru în care se adăposteau 1.200 de femei şi copii, potrivit autorităţilor ucrainene.

El a acuzat că peste 400 de şcoli, 110 spitale şi 1.000 de blocuri din întreaga Ucraină au fost distruse în trei săptămâni, după lansarea invaziei ruse de către Putin.

Rezistenţa ucraineană şi probleme logistice au încetinit înaintarea forţelor ruse şi au împiedicat o victorie-fulger.

Ministrul ucrainan al Apărării a estimat pierderile ruse la ”peste 14.000 de militari ucişi”.

Rejnikov dă asigurări că ucrainenii vor obţine o victorie şi vor triumfa împotriva forţelor mai importante ale Kremlinului, însă ”Europa trebuie să furnizeze şi mai multe arme”.

”Vom câştiga. Ruşii pot fi opriţi. Victoria poate fi câştigată. Însă avem nevoie de ajutor”, a subliniat Oleksii Rejnikov.

Ministrul a cerut fonduri suplimentare ”foarte rapid” care să ajute Ucraina să achiziţioneze o serie de materiale, inclusiv avioane de luptă, vehicule blindate, sisteme antitanc şi antiaeriene.

Uniunea Europeană (UE) a deblocat deja 500 de milioane de euro în vederea finanţării unor achiziţii de armament de către Kiev şi analizează posibilitatea alocării altor 500 de milioane de euro suplimentare.

Ministrul ucrainean al Apărării a îndemnat totodată UE să înăsprească sancţiunile impuse Rusiei şi să exercite presuni asupra întreprinderilor care nu au încetat să facă afaceri cu Rusia.

Rejnikov a criticat în mod aprig refuzul de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

”Noi pierdem tot mai multe vieţi, iar ţările europene vor plăti mai mulţi bani, mai târziu, pentru a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a pledat el.

”Cu cât ezitaţi mai mult, cu atât copiii şi nepoţii noştri vor percepe acest lucru drept o crimă împotriva Ucrainei”, a subliniat Oleksii Rejnikov.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult