Ucraina, apel către soldații ruși: Cine va depune armele va primi amnistie și 50.000 de dolari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE
Sunt mașini de luptă ce s-ar întinde pe mai bine de 60 de kilometri.
Luni, au avut loc explozii puternice în capitala Kiev, iar orașul Harkov - al doilea ca marime din Ucraina - a fost bombardat fără milă de artileria rusă.
Au fost loviți din nou civili, oameni nevinovati, prinși în menghina acestui război absurd. Oficialii de la Kiev vorbesc despre zeci de morți și sute de răniți în ultimele 24 de ore.
Procurorul Curţii Penale Internaţionale a anunţat că va deschide o anchetă asupra crimelor de război reclamate de Ucraina și de comunitatea internațională.
Ministrul ucrainean al Apărării a lansat, luni seară, un apel către militarii ruși, pe rețelele sociale: dacă depun armele beneficiază de amnistie și de cinci milioane de ruble, în jur de 50.000 de dolari.
Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, a fost luni fost ținta unor valuri succesive de bombardamente. Obuzele și rachetele au lovit străzile și blocurile din oraș. Imagini cu dezastrul lăsat în urmă de atacurile aeriene rusești au fost făcute publice și de ministrul ucrainean al Apărării.
Matthew Chance, corespondent CNN: „Chiar în ultimele ore a avut loc o luptă crâncenă aici, la marginea Kievului, iar acesta este unul dintre vehiculele rusești din epoca sovietică, care este complet ars. Puteți vedea podul, de fapt calea de acces spre nord-vestul Kievului, capitala Ucrainei, iar coloana rusă care a ajuns aici a fost complet distrusă. Suntem extrem de expuși acum, dar vă putem arăta ce este aici, sunt resturi peste tot, fiare îndoite. Acesta a fost un camion care transporta provizii. Am văzut vehiculul blindat în față, acolo. Privind în jur, ne întrebăm ce tip de muniție ar face așa ceva dintr-o mașină?”.
Războiul din Ucraina. Bloc de locuințe din Chernihiv, lovit de o rachetă ruseascăSateliții au suprins un convoi masiv de vehicule militare, apropiindu-se tot mai mult de Kiev. Coloane de transportoare blindate, tancuri, tunuri autopropulsate. Potrivit ultimelor informații, acestea s-ar întinde pe mai bine de 60 de kilometri. Au fost, de asemenea, indentificate desfăşurări de forţe şi unităţi de elicoptere de atac la sol în sudul Belarusului, la mai puţin de 32 de kilometri nord de frontiera cu Ucraina.
Inclusiv la Cherkasy, situat la 200 km sud de Kiev, tot pe malul Niprului.
La Chernihiv, în nord, o rachetă rusească a lovit un bloc de locuinţe. Focul a cuprins primele două etaje.
Potrivit comandantului forţelor armate ucrainene, trupele sale au reuşit să respingă mai multe atacuri ale rusilor în împrejurimile capitalei. La Bucha, o suburbie a Kievului, o coloană mecanizată rusă a suferit pierderi grele.
La fel ca armele anti-tanc portabile, dronele livrate de Turcia sunt o armă redutabilă pentru armata ucraineană. După distrugerea unui convoi militar, tot o dronă a făcut praf un sistem anti-aerian de rachete BUK.
Președintele Ucrainei a denunțat bombardementele care au continuat chiar și timpul asa-ziselor negocieri de luni, purtate între delegațiile Rusiei și Ucrainei.
Volodimir Zelenski: „Sincronizarea bombardării cu procesul de negociere, cred că astfel Rusia încearcă să facă presiune asupra noastră. Să nu pierdem timpul. Nu acceptăm această tactică”.
Nu doar cei care pot mânui o armă sunt gata să-și probeze patriotismul în aceste zile. Tineri, femei ori bătrâni sunt gata să înfrunte cu trupurile lor tancurile rusești.
Zeci de locuitori din orașul Berdyansk, capturat, luni, de ruși, au intonat sfidător imnul în fața trupelor ruse de ocupație, instalate în clădirea consiliului local.
Și în unele imagini filmate în Krivi Rih, orașul natal al președintelui Zelenski, vedem localnici cântând în timp ce umplu saci cu nisip pentru a bloca drumurile.
După ziua teribilă de luni, ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite spune că rușii au folosit chiar și arme interzise.
Oksana Markarova, ambasadoare Ucraina în SUA: „Astăzi a fost deosebit de dificilă. Ziua a cincea a acestui război, când au bombardat multe orașe ucrainene, Harkov, Kiev, Jytomyr. Trag cu rachete în noi, cu rachete balistice. Au folosit bomba cu vid, care este de fapt interzisă de Convențiile de la Geneva”.
Iar potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, forţele armate ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina.
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi in ucraina , bombardamente , volodmir zelenski
Dată publicare: 01-03-2022 09:09