Ucraina anunţă moartea a celui de-al cincilea general rus
Potrivit consilierului ministrului ucrainean de interne Vadim Denisenko, nici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Uniunea Sovietică nu a pierdut atât de mulţi generali în doar trei săptămâni, relatează agenţiile de presă EFE şi Unian, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Război în Ucraina, ziua 24. Rusia anunță că a folosit, în premieră, rachete hipersonice în UcrainaDenisenko, care a făcut aceste declaraţii la postul de televiziune local 'Rada', a spus că nu are nimic împotrivă ca aşa ceva să se mai întâmple dacă invadatorii continuă agresiunea.
Primul general rus care a fost ucis în luptele din Ucraina a fost Magomed Tuşaev, care şi-a pierdut viaţa la 26 februarie lângă Kiev. La 15 martie, generalul Oleg Mitiaev, comandantul unei divizii ruse motorizate, a fost ucis de miliţiile ucrainene "Azov".
General-maiorul Vitali Gherasimov, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41-a din cadrul Districtului militar Centru al Rusiei, a fost ucis în luptele de la Harkov, iar generalul Andrei Kolesnikov - comandantul Armatei a 29-a din cadrul Districtului militar Est (Extremul Orient) al Federaţiei Ruse - la 11 martie.