Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ucraina a revendicat recucerirea unei localităţi din sud. Este primul succes teritorial anunţat de Kiev în ultima vreme

Armata ucraineană a revendicat, duminică, recucerirea unei localităţi din sudul ţării, într-un prim succes teritorial anunţat în cadrul asaltului împotriva poziţiilor ruse din această parte a frontului.  

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că au loc „acţiuni de contraofensivă" în această regiune a țării, relatează Reuters şi Agerpres.

„Glorioşii soldaţi din brigada a 68-a (...) au eliberat localitatea Blahodatne", au indicat pe Facebook forţele terestre ale armatei ucrainene, împreună cu un video care arată soldaţi alături de un drapel ucrainean, într-o clădire distrusă.

Satul respectiv, care avea până în 1.000 de locuitori înainte de război, este situat la limita regiunilor Doneţk şi Zaporojie, din sud-estul Ucrainei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al militarilor care au luat parte la operaţiune, ucrainenii au capturat doi soldaţi ruşi şi combatanţi separatişti proruşi.

Citește și
barajul Nova Kahovka
Ucraina afirmă că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka pentru a împiedica avansarea trupelor ucrainene în regiunea Herson

Este primul succes teritorial anunţat de câteva luni de Kiev, pe lângă cele câteva sute de metri redobândite recent la periferia Bahmutului, în est, pe care Moscova a anunţat că l-a cucerit în mai.

Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă într-o conferinţă de presă „acţiuni de contraofensivă" ale armatei sale pe front, refuzând să menţioneze dacă este vorba despre marele atac pregătit de luni de zile de statul major de la Kiev.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult