Uciderea fratelui lui Kim Jong-un: cele două suspecte ar fi asasine, antrenate special
Indonezianca Siti Aisyah şi vietnameza Thi Huong au fost acuzate că au intenţionat, împreună cu patru fugari nord-coreeni, să-l ucidă pe Kim Jong Nam pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur pe data de 13 februarie 2017. Cele două femei sunt acuzate că l-au stropit pe faţă cu o substanţă care s-a dovedit a fi VX, un agent neurotoxic, versiune extrem de letală a gazului sarin, considerat o armă de distrugere în masă. Kim Jong Nam a murit la scurt timp după.
De la începutul cazului, cele două femei, care riscă pedeapsa cu moartea, au negat orice intenţie criminală. Ele susţin că au fost recrutate pentru a participa la ceea ce ele credeau a fi "o farsă stil camera ascunsă", dar că aceasta s-a dovedit a fi un complot pus la cale de agenţi nord-coreeni.
Procurorii au afirmat însă că este vorba despre "un asasinat minuţios planificat şi executat", adăugând că cele două femei au fost "antrenate" pentru a se asigura succesul operaţiunii.
"A fost o agresiune şi aceasta este suficient pentru a exclude ipoteza unei farse", a afirmat procurorul în faţa Înaltei Curţi din Shah Alam, un district de la periferia Kuala Lumpur, în apropiere de aeroportul unde Kim Jong Nam a fost asasinat.
Procesul, care a început anul trecut, a fost reluat miercuri după ce a fost suspendat timp de trei luni.
Kim Jong Nam era un critic al regimului nord-coreean şi trăia în exil. De la începutul cazului, Coreea de Sud a acuzat Phenianul că a orchestrat asasinatul, acuzaţie pe care Coreea de Nord a dezminţit-o mereu.