Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Biroul preşedintelui a anunţat că guvernul a decis să schimbe legile pentru a împiedica titularii de paşapoarte israeliene să intre în ţară şi a înfiinţa un subcomitet care să supravegheze acest proces.
De asemenea, preşedintele Mohamed Muizu va numi un emisar special pentru a evalua nevoile palestinienilor şi pentru a lansa o campanie de strângere de fonduri.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Oren Marmorstein, a declarat, la rândul său, că Ministerul de Externe recomandă israelienilor să evite orice călătorie în Maldive, inclusiv celor cu paşapoarte străine, iar celor care se află în prezent acolo să ia în considerare posibilitatea de a pleca.
Aproape 11.000 de israelieni au vizitat Maldivele anul trecut, ceea ce reprezintă 0,6% din totalul sosirilor de turişti.