Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Turcia susţine că peste 75.000 de migranţi au intrat în UE

Turcia susţine că a lăsat peste 75.000 de migranţi să treacă frontiera spre Uniunea Europeană, dar Grecia și Bulgaria nu au raportat un număr atât de mare de sosiri, relatează DPA.

Până duminică dimineaţă la ora 10.00 (07.00 GMT), 76.358 de migranţi au trecut graniţa prin provincia Edirne, a scris pe Twitter ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu.

În provincia Edirne sunt puncte de trecere a frontierei spre Grecia şi Bulgaria. Totuşi, până acum nici Sofia şi nici Atena nu au raportat un număr atât de mare de sosiri.

Conform unei informări transmise duminică de autorităţile din Grecia, poliţia elenă a împiedicat în 24 de ore aproape 10.000 de migranţi să treacă frontiera în regiunea Evros. Grecia şi-a suplimentat de asemenea dispozitivele de la graniţă.

În plus, 73 de migranţi au fost arestaţi în ultimele 24 de ore pe teritoriul Greciei, la care se adaugă cele 66 de arestări de sâmbătă, conform autorităţilor elene.

Citește și
Haos la frontiera Greciei. Migranții sirieni au rupt gardul de sârmă și au intrat în țară
13.000 de migranți la frontiera Greciei. Oamenii au rupt gardul de sârmă și au intrat în țară

Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), peste 13.000 de migranţi se află de partea turcă a frontierei cu Grecia.

Ei speră să intre în UE după ce Turcia a transmis că nu îi mai opreşte pe migranţi din a traversa graniţa.

Conform celor mai recente date ale ONU, Turcia a primit circa 3,6 milioane de refugiaţi din Siria, la care se adaugă migranţi din Afganistan şi Irak.

Turcia şi-a deschis vineri frontierele migratorii cu UE, ameninţând că va lăsa să treacă un nou aflux de refugiaţi sirieni dacă nu obţine un sprijin activ de la UE în disputa sa cu Rusia în Siria.

Uniunea Europeană şi-a exprimat sâmbătă "preocuparea", declarându-se dispusă să ofere un ajutor suplimentar Greciei şi Bulgariei, pentru a face faţă afluxului de migranţi dinspre Turcia vecină.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult