Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trupele ruse par să-şi regândească tactica după ce ofensiva împotriva Ucrainei nu a decurs conform planului

Înaintarea trupelor ruse către Kiev este încetinită în timp ce acestea se confruntă cu dificultăţi logistice, inclusiv insuficienţa combustibilului şi a proviziilor, unele unităţi ruse având aparent şi un moral redus pentru luptă.

Victoria rapidă preconizată de comandanţii ruşi în invazia asupra Ucrainei declanşată joi nu s-a materializat, astfel că ei par acum să schimbe tactica spre o intensificare a bombardamentelor asupra oraşelor ucrainene, un baraj de rachete fiind lansat asupra oraşului Harkov, cu victime în rândul civililor, cel puţin 10 morţi şi 35 de răniţi, a explicat un responsabil militar american pentru Reuters.

Imagini din satelit arătau luni un convoi de vehicule militare ruse pe o lungime de 64 de kilometri la nord de capitala Kiev, care se pregăteşte în continuare pentru un asalt aşteptat încă de la începutul invaziei, dar care până acum nu a avut loc. Bariere împotriva tancurilor (arici antitanc) au fost amplasate pe principalele străzi, s-au săpat tranşee şi au fost aduse camioane de nisip pentru umplerea sacilor destinaţi ridicării punctelor de tragere, relatează corespondentul agenţiei EFE.

„Un motiv pentru care lucrurile par să stagneze la nord de Kiev este că ruşii se regrupează, îşi regândesc tactica şi încearcă să se adapteze obstacolelor de care s-au lovit”, este de părere responsabilul militar american, ce a vorbit cu condiţia anonimatului, el adăugând că moralul redus în rândul propriilor trupe şi problemele logistice, plus rezistenţa peste aşteptări a armatei ucrainene, sunt elementele care au împiedicat o înaintare rapidă.

Bombardarea de către Rusia a unor infrastructuri guvernamentale ucrainene, cum a fost atacul cu rachete asupra unui turn al televiziunii din Kiev, este de asemenea un indiciu al schimbării de tactică, mai remarcă oficialul citat.

Citește și
razboi, Ucraina, Kiev
Rusia a început atacul asupra Kievului. Cel puțin 5 oameni au murit, iar alți 5 sunt răniți

Institutul de studii ale războiului ISW consideră de asemenea, potrivit AFP, că ''armata rusă îşi reorganizează eforturile militare pentru a încerca să corecteze planificarea şi execuţia deficitare'' a ofensivei sale lansate în urma unei analize eronate a ''voinţei şi capacităţii de rezistentă a ucrainenilor''.

Trupele Moscovei, deşi sunt mai numeroase şi mai bine echipate decât cele ucrainene, au înregistrat ''eşecuri semnificative'' la Kiev şi la Harkov în faţa unor forţe ucrainene care au fost remarcabil de eficiente, mai notează acest institut american.

Însă pe frontul de sud şi în Donbas, trupele ruse au continuat să înregistreze progrese. Rusia susţine astfel că trupele ei au reuşit încercuirea Mării Azov. Aceasta ar însemna că trupele ruse venite din Crimeea anexată au făcut joncţiunea cu separatiştii din estul Ucrainei şi au izolat de restul ţării principalul port estic, cel din oraşul Mariupol, unde se dau în continuare lupte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult