Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump, glumeț cu Putin la summitul din Japonia: ”Nu te amesteca în alegeri”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Principalii lideri ai lumii s-au adunat la Osaka, în Japonia, pentru summitul anual G20. Reuniunea se desfășoară într-un moment cu destule dispute și crize în care sunt implicate, într-un fel sau altul, țările ce reprezintă principalele economii ale lumii

Donald Trump a glumit cu Vladimir Putin la prima lor întâlnire din cadrul summitului și a vorbit despre relațiile "excelente" pe care le-ar avea cu omologul lui rus.

„Nu vă amestecați în alegerile din 2020”- aşa a glumit Trump, care a făcut şi un semn cu degetul către Putin, chipurile ca avertisment, când reporterii l-au întrebat dacă va ridica şi chestiunea interferenței Rusiei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Mai ales că la anul va fi din nou un scrutin prezidenţial, iar Donald Trump aspiră la cel de al doilea mandat.

Aceasta a fost prima întrevedere, față în faţă, a liderilor de la Washington şi Moscova, după publicarea concluziilor investigaţiei condusă de procurorul special Robert Muller, în privinţa amestecului Rusiei în alegerile care l-au adus pe Trump la Casa Albă. Iar raportul NU conţine dovezi că echipa de campanie a lui Donald Trump ar fi fost implicată în acţiuni sponsorizate de guvernul rus pentru influenţarea alegerilor americane.

 

„O întâlnire grozavă, avem o relație foarte, foarte bună... Multe lucruri pozitive vor decurge din relația pe care o avem. Așadar, Vladimir, îți mulțumesc foarte mult. Mulțumesc, domnule președinte.”

Pe de altă parte, într-un interviu pentru Financial Times, Putin şi-a expus viziunea despre liberalism.

Putin: „Apoi, acest liberalism modern este, în opinia mea, învechit. Și partenerii noștri oocidentali au recunoscut că, în anumite privințe, este pur și simplu nerealist, multiculturalismul și așa mai departe.”

Puţin a făcut aceste comentarii înainte de plecarea spre Japonia, la summitul G-20 de la Osaka.

Putin: „Chiar aș dori ca participanții la acest eveniment, toți membrii G-20, care, în opinia mea, este un forum internațional de maximă importanță, să-și reafirme intenția - măcar intenția - de a elabora o serie de reguli generale pe care toată lumea să le respecte.”

La summitul G-20, liderii principalelor economii ale lumii dezbat marile teme de interes global.

În spatele uşilor închise se discută, probabil aprins, despre ameninţarea unui conflict între Statele Unite şi Iran. Dar şi despre riscurile unui război comercial între Statele Unite şi China. Disputa privind tarifele şi protecţionismul deja "încetineşte economia globală", după cum a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult