Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump, gata să cheltuiească "oricât va fi nevoie" pentru a câștiga încă un mandat

Preşedintele american Donald Trump, care s-ar putea confrunta cu un deficit de finanţare, a declarat marţi că este dispus că cheltuiască ”oricât va fi nevoie” din banii proprii pentru a-şi finanţa campania electorală.

Preşedintele republican, care este în urma lui Joe Biden în sondajele de opinie, înaintea de alegerile din 3 noiembrie, a declarat reporterilor înainte de a pleca într-o călătorie în Florida că pentru campania din acest an a avut o sumă dublă sau triplă faţă de cea din 2016, dar că va cheltui din banii săi dacă va fi nevoie, potrivit News.ro

"Dacă va trebui, o voi face", a spus Trump.

New York Times a relatat că avansul financiar iniţial al lui Trump faţă de fostul vicepreşedinte Biden, de la începutul acestui an, s-a evaporat şi că din cele 1,1 miliarde de dolari ale campaniei sale şi ale partidului, obţinute de la începutul anului 2019 până în iulie, s-au cheltuit deja peste 800 de milioane de dolari.

Biden şi Comitetul Naţional Democrat au strâns în august un total de 364,5 milioane de dolari, spulberând recordul lunar de strângere de fonduri într-o campanie prezidenţială. Trump şi republicanii nu au anunţat suma atrasă în luna august.

Citește și
Trump
Trump, despre posibilitatea separării economiei SUA de cea a Chinei: "Nu vom mai pierde bani"
Și-a finanțat din propriul buzunar campania în 2016

 

Trump, care înainte de a intra în politică era un bogat dezvoltator imobiliar din New York, a fost întrebat cât de mult ar putea cheltui din averea sa personală. El a trebuit să folosească bani proprii în 2016, pentru a-şi susţine campania.

"Tot ce este nevoie. Trebuie să câştigăm. Acestea sunt cele mai importante alegeri din istoria ţării noastre”, a spus el.

Managerul de campanie al lui Trump, Bill Stepien, care a preluat rolul de la Brad Parscale la jumătatea lunii iulie, a declarat marţi reporterilor că ”acum monitorizăm cu atenţie bugetul”.

Potrivit acestuia, campania va avea mai multe resurse de cheltuit decât a avut în 2016 şi că ”suntem foarte confortabili şi încrezători” în modul în care sunt cheltuiţi acum banii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult