Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trump acuză 10 state americane de "revoltă". Conflictul politic generat de pandemie

Un număr de zece state americane, şapte de pe coasta de est şi trei de pe coasta de vest, care au o contribuţie de peste 38% la PIB-ul Statelor Unite, au decis să îşi coordoneze planurile de redeschidere a economiilor separat de Casa Albă.

Peşedintele Donald Trump a vorbit despre o revoltă a celor zece state, transmite Reuters. Pe coasta de est, iniţiativa este condusă de guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, iar pe coasta de vest de guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Cu excepţia statului Massachusetts, toate celelalte state sunt conduse de guvernatori democraţi. Planurile au fost anunţate luni, scrie news.ro.

Marţi, preşedintele Trump a sugerat că unii guvernatori democraţi sunt ”răzvrătiţi”, după ce guvernatorul Cuomo a spus că va refuza orice ordin de redeschidere prematură a economiei, care ar risca să conducă la o revenire a epidemiei de coronavirus în statul New York.

Cele zece state aduc aproape 40% din PIB-ul țării

 

Citește și
CNN: Casa Albă a restricționat accesul la discuțile telefonice dintre Trump și Putin
Acordul pus la cale de Rusia și SUA. Ce se va întâmpla cu rachetele hipersonice

Împreună, cele 10 state au reprezentat în ultimul trimestru al anului 2019 38,3% din producţia economică a Statelor Unite, ceea ce scoate în evidenţă dependenţa economiei americane de cele mai populate state.

Statele California şi New York, cel mai mare, respectiv al treilea cel mai mare stat, au o contribuţie de circa 23% la PIB-ul american, potrivit datelor Biroului pentru Analize Economice. Anunţurile referitoare la acordurile de coordonare a planurilor au fost făcute după ce Trump a declarat luni că lui îi revine orice decizie referitoare la redeschidere economiei. Casa Albă pregăteşte planuri proprii, pe care ar urma să le anunţe în curând.

Trump a mai sugerat luni că ar prefera să lase decizia la latitudinea guvernatorilor statelor. Constituţia americană dă statelor puterea de a lua decizii referitoare la cetăţeni şi la binele public. În afara celor două coaliţii, cele două state cu cele mai contribuţii la PIB sunt Texas şi Florida, care reprezintă împreună 14% din producţia economică. Ambele state sunt conduse de guvernatori republicani.

Cele 50 de state americane au generat în 2019 o producţie economică de 21.400 de miliarde de dolari, prin diferite industrii. Sectorul financiar domină în New York, de exemplu, iar în Florida agricultura şi turismul.

În nord-est, statele New York, New Jersey, Connecticut, Delaware, Pennsylvania, Rhode Island şi Massachusetts îşi vor coordona treptat redeschiderea economiilor. În final, fiecare stat va lua decizii proprii, bazate pe nevoile specifice, a spus Cuomo.

Trump a ironizat ”Revolta de pe Bounty”

 

”Spuneţi guvernatorilor democraţi că ”Revolta de pe Bounty” a fost unul dintre filmele mele preferate”, a scris Trump pe Twitter, marţi, referindu-se la un film clasic despre o revoltă împotriva comandantului pe o navă britanică, la sfârşitul secolului 18.

”O revoltă de modă veche, din când în când, este interesant şi fortifiant de urmărit, mai ales dacă revoltaţii au atât de mare nevoie de comandant. Prea simplu”, a scris Trump.

Făcând o prezentare pe larg a prerogativelor preşedintelui, Trump a afirmat luni că el are autoritatea finală de a redeschide economia, chiar dacă anterior a lăsat la latitudinea guvernatorilor de a lua măsuri de distanţare socială.

”Dacă îmi va ordona să redeschid economia într-un mod în care ar pune în pericol sănătatea oamenilor din statul meu, nu o voi face”, a declarat marţi Cuomo, la CNN, referindu-se la Trump.

Ulterior, într-o conferinţă de presă, Cuomo a adăugat: ”Nu avem un rege în ţara asta, avem o Constituţie şi alegem un preşedinte”.

În New York şi alte state unde epidemia s-a declanşat devreme, au apărut semne de atenuare. Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 a atins marţi peste 24.400, dintr-un total de peste 583.000 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult